Conducerile şcolilor din judeţul Suceava pentru noul an şcolar vor fi păstrate aceleaşi în proporţie de 80%. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a anunţat, printr-un comunicat, că „la data de 1 septembrie 2012, la nivelul judeţului Suceava sunt înregistrate 255 de posturi de conducere vacante (directori şi directori adjuncţi), dintre care 197 de posturi de directori, 36 de directori în unităţi de nivel liceal, 138 de directori de unităţi gimnaziale, cluburi şcolare şi cluburi sportive şi 22 de directori de unităţi de învăţământ preprimar, precum şi 58 de directori adjuncţi. În procent de 80% au fost situaţii de reconfirmări pe post, restul fiind noi numiri, determinate de diferite situaţii, precum pensionare, transfer, concediu de maternitate, concediu de studii sau demisii”.
Pentru toate posturile vacante au fost emise decizii de numire pe funcţii de conducere prin detaşare în interesul învăţământului, valabile până la sfârşitul noului an şcolar.
În ceea ce priveşte situaţia posturilor de îndrumare şi control vacante în IŞJ, potrivit aceluiaşi comunicat, „la 1 septembrie 2012 în Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava existau 30 de posturi vacante de inspectori şcolari, ocupate de 32 de cadre didactice, prin detaşare în interesul învăţământului. În cadrul organigramei aprobate prin ordin de ministru, au fost realocate posturi întregi şi fracţiuni, pe domenii şi discipline. În procent de 90% inspectorii şcolari care au funcţionat anterior au delegaţii în noul an şcolar”.
( 4 sep 2012, 16:45:35
S-a intors Partidul Comunist Roman! Onor d-lui Slevoaca care s-a intors la ISJ, fruntas in lupta socialista, in revolutia comunista etc!
Multumim Partidului pentru ca acum e in toate!