Sucevenii care s-au tratat luna trecută acasă au consumat medicamente subvenţionate de stat în valoare de 9.389.175,98 de lei, indică o statistică întocmită de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava şi dată publicităţii ieri, de preşedintele director general al instituţiei, Elena Oana Picioc. Potrivit raportului, din suma menţionată, 7.279.250,14 lei reprezintă contravaloarea medicamentelor gratuite şi compensate pentru tratament în ambulatoriu, iar 2.109.925,84 de leicontravaloarea medicamentelor gratuite din cadrul programelor de sănătate.
Fondurile totale de 9.389.175,98de lei, cheltuite în iulie pentru sucevenii care s-au tratat acasă pe banii statului, au însemnat practic 83.676dereţete eliberate, cu o valoare medie pe reţetă de 112,21 de lei.
Aceeaşi statistică a CAS mai arată că, luna trecută, pentru tratamentul la domiciliu cu medicamente compensate 100% pentru unele boli cronice, altele decât cele cuprinse în programele naţionale de sănătate, s-au cheltuit 2.647.183,99 de lei, reprezentând 2,19% din valoarea totală a cheltuielilor pentru medicamente gratuite şi compensate în ambulatoriu.
În tabloul acestor cheltuieli, trebuie spus că bolnavii psihici şi cei cu hepatite şi ciroze sunt cei mai mari consumatori de medicamente subvenţionate 100% de stat. Astfel, în iulie, 2.835 de suceveni cu afecţiuni psihice au beneficiat de medicamente în valoare de 766.767,77 de lei, în timp ce 371de persoane cu hepatite şi ciroze au primit medicamente în valoare de 582.876,99 de lei.
După aceste categorii de pacienţi, în topul celor mai mari consumatori de medicamente gratuite urmează pacienţii cu afecţiuni neurologice - 535.919,03 lei (2.525 de persoane), cei cu boli reumatologice - 459.816,93 de lei (466 de persoane), cei cu glaucom - 111.249,84 de lei (969 de persoane), cei cu cancer - 85.845,13 lei (174 de persoane), cei cu boli endocrine - 85.479,39 de lei (424 de persoane), cei cu insuficienţă renală cronică - 13.501,57de lei (21 de persoane), cei cu boli cardiace - 5.722,77 de lei (181 de persoane).