Mai mulţi tineri s-au încăierat la festivalul de rock de la Cetate, informează Jandarmeria Suceava, unul dintre aceştia fiind înarmat cu un box.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.30.
Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei, mai mulţi tineri s-au luat la bătaie, iar când forţele de ordine au ajuns la faţa locului, un tânăr îl lovea pe un altul cu un box. Agresorul a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Suceava. Luat la întrebări de jandarmi, tânărul cu pricina a venit cu o explicaţie halucinantă. „A declarat că, în timp ce se pregătea să plece spre domiciliu, a fost lovit de persoane necunoscute, motiv pentru care, având un box în mănă, a început să lovească şi el persoanele din jur”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.
Victima, tot un tânăr de 19 ani, avea leziuni la nivelul frunţii, fiind trimisă la spital. Agresorul s-a ales cu dosar penal pentru lovire şi alte violenţe şi port fără drept a boxului.
Aproape 40 de forţe de ordine asigură liniştea şi ordinea publică la Festivalului internaţional „Bucovina Rock Castle”, organizat în zona Cetăţii de Scaun a Sucevei.