Locatarii a peste 3.500 de apartamente din municipiul Suceava au şanse ca anul viitor să beneficieze de reabilitarea termică a blocului, mare parte din costuri fiind acoperite din fonduri europene, de la bugetul de stat, dar şi de la bugetul local.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat ieri că, din cele aproape 11.000 de apartamente propuse spre reabilitare termică de către asociaţiile de proprietari, 3.500 de apartamente au şanse reale de a beneficia de finanţare, pentru că au deja realizate documentaţiile necesare.
Edilul sucevean a precizat că fondurile disponibile pentru acest program naţional de reabilitare termică a locuinţelor sunt de 304 milioane de euro, din care 150 de milioane de euro fonduri de la Uniunea Europeană şi 154 de milioane co-finanţare de la bugetul de stat, dar că proiectele de accesare a acestora nu pot fi depuse decât după aprobarea unui “Ghid al consultantului pentru reabilitarea termică a locuinţelor”, aflat încă în dezbatere publică până pe 9 septembrie.
“Programul vizează reabilitarea locuinţelor construite în perioada 1950 – 1990, iar în cadrul său 60% din finanţare este gratuită, iar beneficiarii achită diferenţa de 40%”, a explicat primarul Ion Lungu.
Locatarii care intră în acest program vor putea să îşi izoleze termic locuinţele cu costuri chiar mai mici, pentru că există şi trei variante de participare financiară din partea autorităţilor locale:
1. 30% primăria şi 10% asociaţiile de proprietari - acolo unde mai mult de 50% din locatari au venituri sub 150 de euro;
2. 20% autorităţile publice şi 20% asociaţii de proprietari - acolo unde mai mult de 50% din locatari au salarii sub 350 de euro;
3. 10% autorităţile publice – 30% asociaţii de proprietari-acolo unde peste 50% din locatari au salarii sub 500 de euro (venit pe familie).
Şeful municipalităţii sucevene a spus că, din moment ce se adresează exclusiv municipiilor reşedinţă de judeţ, Suceava are şanse să obţină cam şase milioane de euro.
Până acum, la Primăria Suceava s-au depus solicitări de reabilitare a 11.000 de apartamente din 225 de blocuri, iar pentru un număr de 3.531 de apartamente, din 76 de blocuri sunt deja realizate expertizele tehnice şi auditul energetic.
Desemnarea celor care vor intra în programul pilot de reabilitare termică se face după principiul “primul venit, primul servit”, astfel că vor avea prioritate cei care îndeplinesc condiţiile necesare şi fac dovada că au resursele financiare de a intra primii în acest program.