Consiliul Judeţean Suceava va semna o înţelegere de cooperare cu Voievodatul Podkarpackie din Polonia. Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de ieri un proiect de hotărâre pentru încheierea acestui acord de colaborare, urmând ca documentul oficial să fie parafat la începutul lunii septembrie 2012, când la Suceava vor avea loc Zilele Culturii Polone. Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a precizat că CJ Suceava a obţinut toate avizele necesare de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de la Ministerul Afacerilor Externe pentru încheierea acestui parteneriat.
Voievodatul Podkarpackie se află în partea de Sud–Est a Poloniei, la frontiera cu Slovacia şi Ucraina. Iniţiativa încheierii unei colaborări între Consiliul Judeţean Suceava şi Voievodatul Podkarpackie a aparţinut Ambasadei Poloniei în României, având în vedere o serie de aspecte comune între cele două unităţi administrative. Astfel, Podkarpackie este una dintre cele mai împădurite voievodate din Polonia, respectiv 35,9% din suprafaţa totală, pe teritoriul acestei regiuni regăsindu-se întregul Parc Naţional Bieszczady şi o parte din Parcul Naţional Magura.
Consiliul Judeţean Suceava mai are încheiat un acord de cooperare cu Voievodatul Silezia din Polonia.