Fluxul memoriei

În Maroc, prin anii 1960-1970 era rege Hassan al II-lea şi un general a organizat o lovitură de stat tocmai când suveranul trebuia să aterizeze pe aeroportul din Rabat. Numai că acel general, cel mai de încredere al regelui, a pus antiaeriana pe avionul regelui înainte să aterizeze. Avionul a fost lovit, dar regele şmecher a transmis cu glasul prefăcut direct la sol că Hassan al II-lea e mort şi că avionul trebuie să aterizeze, fiind avariat. Cei de la sol nu s-au prins. Regele a dispărut urgent, nu se ştie cum, la palat şi a pus el mitraliera pe generalul lui iubit şi pe ceilalţi complotişti, care-l prindeau viu şi nevătămat dacă-l lăsau să aterizeze şi apoi îl vătămau ei. La noi nimeni nu s-a gândit să pună antiaeriana pe avionul lui Ceauşescu. Asta ar fi fost cea de-a doua misiune a organelor SIE, DIE etc., dar prin 1975 cel târziu. Prima, care era furtul a 12 miliarde de dolari, pica în acest caz, fiindcă urmaşul lui Ceauşescu, oricare ar fi fost el, chiar tovarăşa lui de viaţă, nu s-ar fi gândit să restituie atât de repede banii hrăpăreţilor imperialişti. Dar de ce se grăbea Ceauşescu să restituie banii marilor bancheri capitalişti, inclusiv FMI şi Banca Mondială? În fond era prieten cu David Rockefeller. Eu cred că de aici se trage totul. Ceauşescu a vrut să-l imite pe marele bancher american şi să devină el însuşi primul comunist mare bancher. Acţiunea era începută în 1989.

Am mai menţionat că Ceauşescu îi amintea pe români, maghiari, germani şi alte naţionalităţi, înlăturând cu mâna dreaptă mai ales celelalte grupuri etnice, cum li se spune acum. Până prin 1965 putea să-i amintească şi pe evrei, dar el nu mai avea mulţi evrei în epoca de aur. Aceştia au făcut alia cu noua lor ţară, Israelul. Şi cu evreii români şi din puţine alte ţări, care s-au dus masiv între 1955-1965 şi până prin 1970, au câştigat israelienii mai multe războaie cu arabii vecini. Tovarăşul Alfred Bernstein, vechi politruc, a plecat exact în 1989, bolnav fiind. Într-o şedinţă de partid, printre ultimele din comunism, i-a fost citită cererea de eliberare din calitatea de membru de partid, întrucât merge să se trateze la fiica lui în Israel. Toţi am votat fără comentarii. A fi membru de partid era o calitate deosebită. De altfel expresia se folosea curent şi în alte domenii. „În calitate“ de ministru, de prim-secretar, de secretar BOB, de director, dar nu şi de om al muncii mărunt. Nu puteai spune „în calitate de muncitor“ sau de ţăran sau de profesor. Trebuie să-i iau apărarea lui Ceauşescu, genialul nostru conducător, şi să spun că avea dreptate când cerea unor cetăţeni români de altă etnie care voiau să-şi reunifice familia, în Israel, RFG sau SUA, restituirea sumelor pentru studii superioare. Mergeau doctori, ingineri, specialişti formaţi pe banii poporului, ca şi acum, de altfel. Eu nu ştiu dacă americanii sau germanii ar lăsa să le plece specialiştii formaţi cu bani publici fără să plătească nimic. Libertatea de deplasare e bună pentru săraci. Trebuie să mărturisesc din nou că nu-mi place capitalismul românesc, dar e incomparabil faţă de fostul regim comunist. Acum putem întoarce foaia propagandei din anii 1950.

La procesul scriitorilor Teofil Dumbrăveanu şi Vasile Pânzariu, primul fiind rădăuţean, a fost martor şi fostul director al bibliotecii Traian Bodnar. Evident, era martor al acuzării, împreună cu încă vreo 10-15 oameni din Rădăuţi. Unii erau vechi legionari, dar nimeni nu l-a atacat direct pe cel din boxa acuzaţilor. Răspundeau speriaţi la întrebări. Unul fusese, în 1939-1940, chiar şef de cuib legionar. Atmosfera sumbră din sală a destins-o puţin directorul bibliotecii orăşeneşti din Rădăuţi, Bodnar, care era deja roşu la faţă ca o sfeclă, atât din cauza alcoolului din ajun cât şi a emoţiei. Prea multe nu a spus. A fost întrebat dacă a fost legionar şi răspunsul său ambiguu a stârnit rumoare în sală. A zâmbit până şi maiorul judecător. Se subînţelegea că nu a putut fi legionar fiindcă nu avea anii potriviţi, altfel cu plăcere... A ieşit roşu la faţă ca la intrare şi cred că a stat multe ore într-o cârciumă din Suceava. Şi eu îl mai vizitam şi evident, ne opream la vestitul pe atunci restaurant Nordic. Avea însă şi rezerve, de vin şi de coniac din Carmel - Israel.

Ioan Pînzar