Cazuri de tentativă de sinucidere pe bandă rulantă, miercuri, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde, în decurs de numai două ore, au fost aduse două femei care au încercat să-şi pună capăt zilelor. Una dintre victime este o fostă profesoară de limbă română de la o cunoscută şcoală generală din municipiul Suceava, care a fost descoperită leşinată în cada plină cu apă. Ambele paciente au fost internate, evoluţia stării lor de sănătate fiind bună în urma tratamentului administrat de medici.
În jurul orei 21.30, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Suceava a ajuns L.B., în vârstă de 69 ani, din municipiul Suceava, fost cadru didactic la o şcoală generală de prestigiu din municipiul reşedinţă de judeţ. Femeia a încercat să se omoare prin înec, în cada plină cu apă, unde a fost găsită în stare de inconştienţă de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Aceştia au sosit la timp pentru a o salva pe fosta profesoară, în urma unui apel la 112 efectuat de vecinii femeii, care au sesizat o inundaţie produsă în apartamentul acesteia.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Tiberius Brădăţan, a declarat: “Pacienta a dat drumul la robinet şi a lăsat apa să curgă în cadă şi nu este exclus să fi luat nişte medicamente înainte. A fost găsită leşinată, dar fără să fi înghiţit o cantitate importantă de apă. Când a ajuns la UPU era agitată, cu un comportament delirant”. L.B., care se pare că suferă de mai mulţi ani de probleme psihice, a fost internată în secţia Medicală.
În jurul orei 23.30, la UPU Suceava a ajuns şi M.L., în vârstă de 31 de ani, din Berchişeşti. Femeia a înghiţit 28 de comprimate de Ibuprofen, un medicament antiinflamator, în urma unei dispute familiale, fiind internată la Reanimare.
În seara zilei de miercuri, în jurul orei 21.45, la UPU Suceava a mai fost adusă o femeie cu intoxicaţie, de această dată involuntară. Rodica B., în vârstă de 68 de ani, din Suceava, a băut antigel dintr-o sticlă în care credea că este apă plată. Deşi a înghiţit o cantitate mică, femeia a fost internată în secţia de Nefrologie, pentru dializă, având în vedere gradul mare de toxicitate al substanţei ingerate.
(17 aug 2012, 11:17:30
nu "a fost" , e ! din fericire (pentru cei ce-o cunosc)
da' pensia nu-i ajunge nici de-un blid de orez
sunt extrem de surprins de-al ei gest , recunosc
părera mea-i că Presa n-ar fi trebuit să se "bage "
(ştiu , e rolul ei , veţi spune , dar ... )
după o viaţă "pe podiumul catedrei" asta-i va atrage
o ruşineee ..."cum" n-aveţi habar !!!