Jandarmii care au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică la cele două evenimente religioase majore de ieri, de la mănăstirea Putna şi de la Basilica Minor de la Cacica, au aplicat nouă sancţiuni contravenţionale, pentru cerşetori care au agasat publicul, comercianţi de mărfuri fără acte, dar şi pentru două persoane care se manifestau zgomotos pe fond de consum de alcool.
După cum a informat maiorul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, trei dintre amenzi au fost aplicate la Cacica şi şase la Putna, fără a se înregistra alte evenimente deosebite.
Numai la Putna, la evenimentul de ieri au fost mobilizaţi 70 de jandarmi, poliţişti şi pompieri.