Scumpirea abonamentelor sau a biletelor de călătorie pe autobuzele şi microbuzele TPL este una dintre variantele luate în calcul de transportatorul public local, pentru a se salva de la faliment. O altă variantă discutată ieri, în cadrul şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor de la TPL, se referă la modificări în procedura de subvenţionare a abonamentelor elevilor şi studenţilor, precum şi a celor care beneficiază de gratuităţi în baza unor legi speciale.
După ce în ultimii ani TPL şi-a încheiat activitatea în pierdere, iar, mai nou, are şi conturile blocate de către Ministerul Finanţelor Publice, pentru neplata parţială a contribuţiilor sociale (CAS, şomaj, fond de garantare, fond de sănătate, etc), conducerea societăţii, dar şi sindicatele din TPL caută soluţii pentru a salva întreprinderea de la faliment.
“Pierderile înregistrate în prima jumătate a anului sunt de aproape 6,6 miliarde de lei vechi, iar această situaţie se înregistrează în principal din cauza diferenţei de 30 de lei pe care TPL o acoperă pentru fiecare abonament de elev sau student, vânzarea abonamentelor la un preţ de 30 de lei în loc de 60 de lei pentru beneficiarii de transport gratuit în baza legilor speciale, creşterea cheltuielilor datorate fluctuaţiei preţului carburantului şi menţinerea traseelor nerentabile economic”, a declarat directorul TPL, Darie Romaniuc.
Lunar, 2.400 de suceveni, înregistraţi ca persoane cu handicap, beneficiază de transport gratuit pe autobuzele TPL, municipalitatea achitând o subvenţie de 30 de lei pentru fiecare abonament de acest tip.
De asemenea, în fiecare lună, TPL trebuie să suporte o diferenţă de 30 de lei pentru fiecare din cele 3.500 – 3.700 de abonamente speciale pentru elevi şi studenţi, pe care aceştia achită doar 15 lei, alţi 15 lei fiind contribuţia primăriei.
Tensiuni la TPL
Problemele financiare ale TPL creează tensiune şi în rândul angajaţilor.
“Nu e corect să fim nevoiţi să punem problema scumpirii călătoriilor cu biletul sau cu abonamentele, adică în defavoarea celor care plătesc atunci când circulă, pentru că avem pierderi mari provocate de subvenţiile pe care le acordăm din buzunarul nostru elevilor şi studenţilor, precum şi unor categorii speciale. Am trecut deja prin două falimente, nu am vrea să îl prindem acum pe al treilea. Angajaţii TPL sunt nemulţumiţi, nu au mai crescut salariile de ani de zile, de muncit muncim non-stop, chiar şi când sunt zile libere prin lege, pentru că nu ai cum lăsa oraşul fără transport, iar acum şi salariile ni se dau cu întârziere, pentru că nu sunt bani”, a spus liderul sindical de la TPL, Ovidiu Ungureanu.
Deocamdată, cei trei membri AGA de la TPL, Tiberius Brădăţan, Geniloni Sfeclă şi Andrei Păduraru, s-au declarat contra majorărilor de tarife, mergând pe ideea redresării situaţiei financiare a TPL prin majorarea sumelor acordate ca subvenţie de la bugetul Primăriei Suceava. Dar, dacă municipalitatea nu va avea de unde să achite sumele suplimentare necesare, de ordinul miliardelor de lei vechi, majorarea tarifelor la abonamente sau chiar şi la bilete va rămâne singura soluţie.
(14 aug 2012, 14:20:33