Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost blocat în trafic de doi consăteni în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii de domiciliu, maşina fiindu-i făcută ţăndări, după care agresorii l-au lovit violent în mai multe rânduri, provocându-i o fractură de claviculă.
Conform anchetei preliminare a poliţiei, sâmbătă, în jurul orei 11.40, Gheorghe R., în vârstă de 60 de ani, din comuna Drăgoieşti, se deplasa pe un drum comunal din localitate la volanul maşinii proprietate, o Dacia Logan, îndreptându-se spre centrul satului Drăgoieşti. Alături de el, în maşină se mai afla un consătean, Constantin H.
Doi indivizi, identificaţi ulterior în persoana localnicilor Dumitru şi Ştefan Onuţ, în vârstă de 33, respectiv 39 de ani, au oprit maşina condusă de bărbatul în vârstă de 60 de ani.
Conform anchetei poliţiei, aceştia au început să lovească maşina cu parii pe care îi aveau asupra lor, distrugând parbrizul, capota faţă, cupola autoturismului şi portierele.
L-au lovit apoi pe bărbatul de 60 de ani, provocându-i fractura de claviculă, după care au dispărut.
Până ieri poliţia nu reuşise încă să-i găsească pe cei doi suspecţi, care dispăruseră de la domiciliu.
Poliţiştii continuă ancheta, deocamdată motivul agresiunii fiind neclar.