Producţia de grâu din 2012 va fi mai slabă decât cea din anii precedenţi, din cauza secetei, dar şi a grindini, care a distrus aproape 10% din suprafeţe. Conform datelor contabilizate de Direcţia Agricolă Suceava, în judeţ au fost însămânţate cu grâu 12.475 de hectare de teren agricol, până ieri fiind recoltată o suprafaţă de 11.350 de hectare. Cea mai mare parte a restului suprafeţei, în jur de 9% din total, a fost compromisă aproape în totalitate de grindina căzută în judeţ în perioada 9-15 iulie.
Inginerul Vasile Tofan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Agricole Suceava, a declarat: „Din datele pe care le-am adunat până acum producţia va fi de 2.950 de kilograme la hectar. Este o producţie sub media ultimilor ani, când am înregistrat 3.100 – 3.200 de kilograme la hectar”.
El a explicat că producţia medie este scăzută şi din cauză că la trei mari cultivatori, care aveau suprafeţe întinse lucrate după ultimele tehnologii şi care urmau să scoată producţii de 6.000-7.000 de kilograme la hectar, culturile sunt grav afectate de grindină.
Este vorba de societăţile Nord Consulting Group SRL Dorneşti, Cerbul Carpatin Negostina şi Prodimpex Bălcăuţi, la ultima societate grindina distrugând peste 1.300 de hectare de teren cultivat.
„Cât priveşte seceta, aceasta a grăbit coacerea grâului cu ceva mai mult de două săptămâni, fapt care a afectat producţia şi calitatea în special în gospodăriile oamenilor, care nu au aplicat tratamente şi folosesc grâul pentru nevoile personale”, a mai declarat Tofan.
Specialistul Direcţiei Agricole a mai subliniat că problema secetei se accentuează de la zi la zi, iar dacă în august nu vor cădea precipitaţii importante, culturile de cartof, dar mai ales de porumb vor fi afectate şi mai grav.
„Porumbul, aflat încă în faza de creştere, este serios afectat, frunzele de la baza ştiuletelui dând semne de uscăciune. Şi cartofii vor fi probabil mai mici decât anul trecut”, a mai apreciat Tofan.