Un fost deţinut politic, disident al regimului comunist, condamnat de patru ori şi care a adunat 17 ani de detenţie, a încetat din viaţă acum trei zile, la onorabila vârstă de 93 de ani. Octavian Oloieru, de profesie învăţător, domiciliat în ultima perioadă în satul Ţibeni, comuna Satu Mare, a murit demn, aşa cum a trăit o viaţă, după ce a mers la spital pe picioarele sale, din cauza unor afecţiuni asociate, care însă, cel puţin aparent, nu i-au pus niciodată probleme deosebite.
Viaţa acestuia ar putea constitui oricând subiectul unui film sau al unui documentar. În calitate de preşedinte al PNŢ la organizaţia de tineret Rădăuţi, a fost arestat prima dată în 1947 şi dus la Penitenciarul Gherla.
În anul 1949 a fost arestat din nou de către organele de securitate din Rădăuţi şi Suceava şi, în urma dosarului întocmit de Tribunalul Militar Iaşi, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru propagandă şi agitaţie anticomunistă, perioadă în care a lucrat în coloniile de pe canalul Dunăre - Marea Neagră.
Amintiri dureroase din închisorile comuniste
Este arestat din nou în 1956 şi condamnat la 17 ani de muncă silnică, pentru agitaţie, propagandă şi vătămare gravă a unui membru de partid comunist. Execută pedeapsa parţial, până în 1964, când este eliberat prin decret de graţiere.
„La închisoarea Galaţi, prin anii 1960, pentru nesupunere şi agitaţie între deţinuţi am fost condamnat prin proces verbal de către comandantul închisorii la lovituri la fund de către un miliţian specializat cu aplicarea lor, cu un căluş la gură, pentru a nu putea striga. Căluşul îmi astupa respiraţia, încât am căzut în nesimţire atât din cauza loviturilor primite, cât şi din cauza sufocării. După bătaie am fost pedepsit în continuare cu 30 de zile de izolare. Fiind luna decembrie, am fost dus într-o celulă cu temperatura sub 0 grade, unde am fost legat cu lanţuri de mâini şi de picioare”, este una dintre dureroasele amintiri din închisoare ale lui Octavian Oloieru.
Dus la Psihiatrie şi condamnat din nou, în 1970
În 1970, Securitatea l-a ridicat din nou, internându-l cu forţa la Spitalul de Psihiatrie Răducăneni. Aici a fost supus unui tratament psihiatric pe care l-a considerat o practică clară de exterminare. A fost unul dintre puţinii norocoşi care au scăpat.
Octavian Oloieru a mărturisit ulterior că „dr. Pop Marius şi sora medicală Bungiu Saveta s-au purtat cu mine mult mai rău decât securiştii care m-au arestat”. După 76 de zile de greva foamei la psihiatrie, a ajuns din nou după gratii, în urma unei condamnări la 12 ani de închisoare, executate parţial.
Părinţii săi au murit în Siberia, iar fratele în închisorile comuniste
Pentru o imagine şi mai clară a dramei vieţii acestui om, documentele oficiale au consemnat şi moartea părinţilor săi, adversari ai Regimului Bolşevic, după ce au fost deportaţi în Siberia, dar şi a fratelui său, Dragoş Oloieru, profesor de matematică. Arestat în anii ‘80 pentru compunerea unor versuri în care se vorbea de lupta pentru eliberare de sub dictatura comunistă şi pe care le difuza elevilor, Dragoş Oloieru a fost condamnat la opt ani de închisoare, murind pe parcursul detenţiei.
„Noaptea când mă culcam nu mă gândeam ce voi mânca a doua zi, ci ce voi mai face împotriva comuniştilor”, mărturisea recent Octavian Oloieru.
Casa acestuia din Ţibeni, aflată lângă calea ferată, în apropiere de haltă, a atras tot timpul atenţia călătorilor din tren datorită tricolorului aşezat la loc de cinste.
Înmormântarea lui Octavian Oloieru va avea loc astăzi, în satul Ţibeni.
( 3 aug 2012, 11:43:44