O fetiţă în vârstă de 2 ani, pasageră pe o bicicletă, a fost rănită uşor după ce un şofer nu a acordat prioritate în trafic. Accidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 18.50, pe DJ 208, în interiorul comunei Mitocu Dragomirnei.
Conform anchetei poliţiştilor rutieri, George U., în vârstă de 21 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat un viraj stânga pentru a pătrunde pe un drum lateral fără a acorda prioritate de trecere bicicletei conduse regulamentar din sens opus de Lăcrămioara R., în vârstă de 40 de ani, şi ea din Mitocu Dragomirnei.
Femeia de 40 de ani avea alături de ea, pe bicicletă, o fetiţă în vârstă de 2 ani, care, urmare a impactului, a căzut pe carosabil. Din fericire, micuţa nu a fost rănită grav.
Tânărul de 21 de ani şi biciclista au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au băut.