Un bărbat din Dumbrăveni s-a ales cu dosar panel, după ce a tamponat cu un motoscuter maşina poliţiei, care era oprită regulamentar pe marginea drumului.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, incidentul s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 23:00, pe un drum comunal neclasificat de pe raza comunei Dumbrăveni.
Petru G., în vârstă de 53 de ani, conducea motoscuterul, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei mers şi a intrat direct în autospeciala poliţiei. Loganul oamenilor legii era oprit regulamentar, cu luminile de poziţie aprinse, pe partea dreaptă a drumului public, agentul de poliţie făcând verificări la un apel 112.
În urma impactului, a rezultat avarierea maşinii de poliţie. Aşa cum cer procedurile, atât motoscuterisul, cât şi agentul de poliţie au fost puşi să sufle în alcooltest. În cazul poliţistului, aparatul a indicat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar la Petru G. a arătat o alcoolemie de 0,89 la mie în aerul expirat.
„Conducătorul mopedului purta casca de protecţie, nu a suferit vătămări corporale şi a fost sancţionat contravenţional”, se precizează în comunicatul poliţiei.
(30 iul 2012, 16:19:14
" Un bărbat din Dumbrăveni s-a ales cu dosar panel, după ce a tamponat cu un motoscuter maşina poliţiei, care era oprită regulamentar pe marginea drumului. "
"Errare humanum est, perseverare diabolicum" deci o trecem la umane, cauzată de viteza deștelor pe tastatură !