În acest weekend, pe Aerodromul Floreni, de lângă Vatra Dornei, va avea loc primul Triatlon Aero-Moto-Hipo din România, a anunțat ieri comandantul aerodromului, Dan Cobuz. Evenimentul, care va începe astăzi, de la ora 10.00, este organizat cu prilejul sărbătoririi a doi ani de la renașterea locului de zbor. Â
Dan Cobuz a declarat: „Organizatorii, adică Asociația Piloților și Proprietarilor de Aeronave Ultraușoare Motorizate din România, îşi provoacă oaspeții să concureze în trei probe, respectiv în aer, pe aeronavele lor, indiferent de categorie, la sol, pe ATV-uri de zeci de cai-putere, şi la semi-înălţime, în şaua unui cal adevărat. Pentru public accesul va fi liber. Spectatorii vor putea urmări în direct desfăşurarea probelor de concurs, vor putea admira evoluţiile individuale ale aeronavelor participante prin zboruri demonstrative sau lansări de paraşutişti. Vor putea atinge o aeronavă adevărată şi vor sta de vorbă cu pilotul ei, descoperind câte ceva din tainele zborului. Nu în ultimul rând, oricine din public, cu vârsta mai mare de 16 ani, va putea câştiga un zbor de agrement în baza talonului de concurs”.