Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, acuză starea proastă a trei din cele cinci drumuri reabilitate cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional în timpul vechii administraţii PDL a judeţului. Este vorba despre drumurile judeţene Dărmăneşti-Calafindeşti-Siret, Pojorâta-Rarău şi Vatra Dornei-Şaru Dornei-Panaci.
Nechifor a afirmat că pe drumul Dărmăneşti-Calafindeşti-Siret, asfaltul s-a degradat pe diverse porţiuni, din cauza alunecărilor de teren şi a cedării terasamentelor. „Situația este critică în zona kilometrului 41 plus 483, unde circulația se desfășoară cu foarte mare greutate, întrucât carosabilul în acea zonă este degradat complet. S-au produs cratere în carosabil. Noi am făcut deja o expertiză tehnică, iar firma care a câștigat licitația face o contraexpertiză şi sper să putem soluționa cât de repede acest diferend care există între Consiliul Județean și constructor pentru a putea remedia deficiențele și a restabili siguranța în trafic pe acest drum extrem de important”, a explicat Nechifor.
El a adăugat că drumul Pojorâta-Rarău este afectat pe porțiunea dinspre vârf de pietrișul care cade de pe versanți: ”Există câteva zone în care pietrișul de pe versanți se acumulează pe carosabil și în zona șanțurilor, care se colmatează și necesită întreținere. Am cerut firmei care execută întreținerea multianuală a rețelei de drumuri județene să intervină și, în același timp, încercăm să găsim o soluție tehnică, pentru că, dacă nu intervenim foarte repede, riscăm să pierdem o porțiune foarte importantă de drum, însemnând porțiunea de la kilometrul 10 la kilometrul 15,8, adică în zona înaltă a drumului”.
Nechifor a precizat că cea mai gravă situație se înregistrează la drumul betonat Vatra Dornei-Şaru Dornei-Panaci, care este deteriorat pe porţiuni mari. ”Drumul prezintă foarte mari degradări, există porțiuni extrem de lungi în care carosabilul este degradat în măsură foarte mare. Acum facem o analiză tehnică cu experții de la Consiliul Județean pentru a găsi soluții”, a spus președintele Consiliului Județean. Nechifor a menţionat că cele trei drumuri sunt în garanţie şi că le-a solicitat constructorilor să remedieze deficienţele. În legătură cu celelalte două drumuri modernizate prin Programul Operațional Regional, și anume Salcea-Verești-Roșcani și Dolhasca-Probota, Nechifor a declarat că lucrările nu prezintă deficiențe majore și că drumurile oferă condiții acceptabile de trafic.
(28 iul 2012, 11:28:16