Judiciariştii din zona Vatra Dornei sunt în alertă după ce, la Şaru Dornei, un dezaxat sexual a atacat o minoră pe stradă şi a încercat să o violeze, victima fiind salvată în ultimul moment de un tânăr care trecerea întâmplător prin zonă.
Victima are 15 ani şi le-a spus poliţiştilor că toată povestea s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 20:30.
Adolescenta a povestit că se întorcea de la un magazin din sat, de unde şi-a cumpărat un pachet de biscuiţi, iar în drum spre casă a fost acostată de un individ necunoscut care a intrat în discuţie cu ea, sub pretextul că se interesează de un cetăţean din localitate.
La un moment dat, respectivul individ i-a pus mâna la gură şi a trântit-o pe minoră în tufişul de pe marginea drumului, ameninţând-o să nu se împotrivească că altfel o va tăia cu cuţitul.
Victima susţine că a nu văzut nici un cuţit, însă de frică nu s-a opus, iar agresorul încerca să o dezbrace.
Din fericire, în acel moment prin zonă a trecut un localnic care se deplasa cu un ATV şi care, sesizând că ceva nu e în regulă, s-a apropiat de locul în care se aflau victima şi agresorul, acesta din urmă luând-o la fugă prin liziera aflată în imediata apropiere.
Localnicul a fugit după agresor, însă după câteva sute de metri i-a pierdut urma.
Din declaraţiei victimei, cât şi a salvatorului ei, agresorul nu este din localitate.
Mama adolescentei a depus plângere la poliţie, cercetările fiind continuate de către poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Vatra Dornei.
(26 iul 2012, 11:04:11