Aproape 270 de tineri, absolvenţi ai unei unităţi de învăţământ în 2012, s-au înscris deja în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, ca persoane în căutarea unui serviciu, dacă nu îşi vor găsi un post ei putând solicita, peste două luni de zile, indemnizaţia de şomaj.
Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, a explicat că, în conformitate cu actualele prevederi legale, se încearcă încadrarea în muncă a tinerilor luaţi în evidenţe, funcţie de oferta existentă, după care, la solicitarea absolventului, după două luni, se poate întocmi dosarul de şomaj, indemnizaţia fiind de 250 de lei pe lună, timp de şase luni de zile.
Anca Capverde a declarat: „Avem luaţi în evidenţă 268 de absolvenţi ai promoţiei 2012, majoritatea absolvenţi de liceu care nu au luat bacalaureatul. Această cifră va creşte substanţial în următoarea perioadă, mulţi dintre tineri mai fiind angrenaţi în examene sau având de definitivat documentele de absolvire”.
Trebuie precizat că anul trecut, în aceeaşi perioadă, AJOFM Suceava luase în evidenţe ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă doar 170 de absolvenţi.
În momentul de faţă, în oferta de locuri de muncă a AJOFM se găsesc o serie de posturi care ar putea fi ocupate de tineri, însă numărul lor nu este foarte mare.
Ca exemple, purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava a arătat că tinerii absolvenţi îşi pot încerca norocul pe posturi de lucrători comerciali (opt locuri) la Mc Donald’s, de facturist, agent vânzări sau manipulant la SC Ecuator, de ingineri (3 posturi) la societăţi care nu cer experienţă, de muncitor necalificat la Ambro sau de consilier asistenţă socială la Primăria municipiului Suceava.