Aventura unor fălticeneni la peste 4. 000 de metri

Ultima ieşire a membrilor Academiei de Aventură „Pământul Viu” a avut loc luna aceasta în Alpii Italieni şi în Alpii Elveţieni. Este vorba despre şase iubitori ai muntelui, dintre care cinci sunt membri ai Academiei de Aventură „Pământul Viu” şi un invitat din Rădăuţi.

Prof. Călin Dănilă, preşedintele Academiei de Aventură „Pământul Viu”, e declarat: „Ne-am propus să urcăm câteva vârfuri în Monte Rosa, unde am mai fost acum doi ani, şi în Elveţia ne-am propus să urcăm vârful Breithorn la 4.106 metri, dar pentru că am avut prilejul, am urcat şi un vârf de 3.312 de metri, Teudul Horn. Am ajuns la ora 1 noaptea în Alagna, nu ne-am putut caza la acea oră la nici un fel de camping şi am dormit într-o parcare. Am pus sacii de dormit afară, dar dimineaţă a început ploaia, motiv pentru care am petrecut toată ziua în camping pentru a ne odihni. Vremea s-a arătat proastă pe toată săptămâna, însă dimineaţă a fost soare cu nori, motiv pentru care ne-am încumetat să facem o aclimatizare. Am ajuns până în Bivuacul Ravelli, după aceea Pasul dell’Uomo Stroto, la 2870 metri. Dus – întors, tot traseul a durat vreo 10 ore”.

Vremea, un factor important în escaladarea munţilor

Dificultăţi faţă de alţi ani nu au fost, însă vremea s-a arătat potrivnică. După ce s-au întors de la aclimatizare, au început ploile, iar prognoza meteo indica ploi toată săptămâna, motiv pentru care alpiniştii fălticeneni au plecat în Elveţia, unde sperau că vor găsi o vreme favorabilă.

„Şi acolo ne-a plouat trei ceasuri, după care ne-am retras iarăşi în Italia. Vremea se arăta proastă, însă am zis că urcăm din Alagna, să ne instalăm o tabără la o altitudine de 3.000 de metri, unde nu mai ploua, dar ningea. Am făcut tabăra la 3,600 de metri, lângă refugiul Niffeti şi, spre deosebire de camping, la refugiu au un orar unde se dă vremea pe ore. A doua zi dimineaţă, cerul se arăta senin până spre ora 15,00, când se prognoza o furtună. Ne-am hotărât să plecăm. Dimineaţă am plecat la ora 4,00, trei dintre noi au luat-o spre vârful Punta Gnifetti, 4.559 m, pe care eu îl mai urcasem cu doi ani în urmă. Împreună cu doi prieteni, Alex Zăhărescu şi Cezar Zaharia, am pornit spre Piramide Vicent, 4.215 metri. Numai  bine că furtuna s-a pornit pe la ora 10 şi ne-a prins în plină ascensiune a vârfului. Partea bună a fost că a fost vizibilitate. Vântul era foarte  puternic. încât te dădea jos, însă era vizibilitate foarte bună. Ne-am pus cagule pe faţă, ochelarii sunt nelipsiţi. pentru că altfel poţi să faci oftalmie, cremă de faţă şi tot ce este necesar pentru a urca”,  descrie Călin Dănilă începutul urcuşului.

Profesorul Călin Dănilă a urcat într-o zi de trei ori la peste 4.000 de metri

Cei trei fălticeneni au urcat acest vârf de 4.215 metri, după care, la coborâre, au mers pe platou vreo trei ore, abordând apoi vârful Balmenhorn, de 4.088 metri. Pentru că erau încă la altitudine, la 3.800 metri, au mai abordat un vârf, Ludwighohe.

„Unul dintre partenerii mei obosise şi avea probleme cu respiraţia, deşi este foarte tinerel. Dar era pentru prima oară pe munte şi nu şi-a realizat cum trebuie aclimatizarea. Atunci l-am rugat pe celălalt coleg să-i ţină companie şi am urcat vârful Ludwighohe, 4.342 metri, solo. După ce am urcat pe creasta acestui munte, care arată ca şi cocoaşa unui peşte, începuse să-mi pară rău pentru ceea ce am făcut de unul singur, mai ales că vântul a început să bată atât de puternic încât aveam impresia că mă smulge. Nu eram legat în coardă, trebuia să-mi înfig de fiecare dată pioletul până în prăsele pentru a fi sigur că, dacă am făcut un pas greşit, am de ce mă ţine. Iarăşi am regretat că nu am luat doi pioleţi şi am luat un piolet şi un băţ de trekking. A fost destul de greu atât la urcare, cât şi la coborâre, a trebuit să fiu atent la fiecare pas, până am ajuns la colegii pe care i-am lăsat pe gheţar să mă aştepte. Pentru anul acesta este cea mai mare altitudine abordată, dar în anii anteriori am urcat Mont Blanc-ul”, continuă să povestească temerarul fălticenean.  

Sfaturi utile pentru cei care vor să escaladeze munţii

Călin Dănilă îi sfătuieşte pe cei care vor să escaladeze munţi la înălţimile pe care le-au atins membrii Academiei de Aventură „Pământul Viu” să se informeze foarte bine şi să plece pe munte cu cineva care a mai parcurs traseele pe care vor să le abordeze, pentru că la înălţime întâlnesc capcane la tot pasul.

Dintre cele mai perfide, spune  Călin Dănilă, ar fi crevasele, seraculele („nişte gheţari suspendaţi care sunt la distanţe foarte mari de locul prin care treci şi ai impresia că nu se poate întâmpla niciodată nimic, dar ei se pot desprinde oricând, mai ales în perioadele mai calde”).

„Trebuie să ai cunoştinţe despre aclimatizare, cum se formează poliglobulia în organism. Cam în 10 zile se triplează numărul de globule roşii, fiecare globulă roşie are patru atomi de fier, care fixează un atom de oxigen. În acest fel ai de trei ori mai mult oxigen în organism. Se produce un lucru neplăcut pentru că se îngroaşă sângele, existând riscul să degere degetele pentru că acesta nu mai ajunge în capilarele cele mai fine. Aceasta se întâmplă începând de la 6.000 de metri în sus, unde este cu totul altceva”, a spus Călin Dănilă.

Academia de Aventură „Pământul Viu” este deschisă atât copiilor, cât şi adulţilor

„La noi vin oamenii, pleacă, aleargă după lucruri obişnuite. Aici nu primeşti nimic, te dăruieşti, te implici. Toate ieşirile pe care le-am făcut au fost cu bani din buzunarul nostru. La şcoala unde sunt profesor, în fiecare an fac excursii în Piatra Craiului, Rarău, Giumalău, Pietrosu Bistriţei, Bucegi. Practic în Academia de Aventură am cinci elevi pe care i-am dus în Alpi. Dintre aceştia îi amintesc pe Ana Maria Burlui, Ionuţ Cojocaru, unul dintre cei care au restaurat Turnul Eiffel şi care este membru simpatizant, fiind plecat mereu în străinătate, Marius Grigoraş, Cezar Zaharia, şi chiar copilul meu, Daniel Ioan Dănilă,care la vârsta de 13 ani a urcat deja la 4.559 m, pe Punta Gnifetti, în Monte Rosa, Italia, al treilea vârf din Europa ca înălţime. A urcat Dolomiţii, la 3.342 m, pe vârful Marmolada, în Mont Blanc, am ajuns la 4.200 de metri, dar a trebuit să ne întoarcem din cauza vremii proaste. Eu încerc să fiu cât se poate de prevăzător şi de fiecare dată să ne retragem la timp, pentru a nu risca prea mult”, a mai spus Călin Dănilă.

Visul membrilor Academiei de Aventură, „Pământul viu”, este de a ajunge pe Himalaya

După o perioadă de două zile de odihnă, temerarii au plecat pe Valea Cervinia, care este în Italia, la graniţa cu Elveţia, şi de acolo au atacat vârful Breithorn.

„Practic, după ce treci de 2.800 de metri, treci în Elveţia, apoi se merge vreo două ore pe gheţar până sub vârful propriu-zis, care este foarte ascuţit, ca o bezea de gheaţă pusă pe stâncă. Serpentinele care încep să urce într-un unghi de 45 de grade durează vreo două ore. Am plecat de dimineaţă, vârful l-am atins pe la ora 10,30, tot pe un vânt foarte puternic. De la 4.000 de metri în sus, rare sunt zilele fără vânt. Breithorn a fost cel mai tehnic dintre toate, deşi este un pic mai scund, are 4.106 metri, are caracteristica tuturor munţilor cu terminaţia Horn, treimea superioară foarte ascuţită. Cu o zi înainte am mai urcat un vârf de 3312 metri, Teudulhorn care este lipsit de gheaţă, dar cu o porţiune de via ferrata în partea terminală”, ne-a spus Călin Dănilă.

Visul membrilor Academiei de Aventură, „Pământul viu” este de a ajunge pe Himalaya. Ei spun că ar pleca şi mâine acolo, dar nu dispun de resurse financiare pentru Himalaya sau pentru Asia. S-au gândit şi la astfel de expediţii, au făcut proiecte, calcule şi au ajuns la concluzia că asta înseamnă o adevărată fugă după bani, după sponsori, pe care îi găseşti cu greu.