Doi şoferi pericol public, unul băut, iar celălalt fără permis de conducere, au fost prinşi de poliţie oarecum întâmplător, după ce au fost surprinşi de radare cu viteze peste limitele legale, în cadrul acţiunilor de control desfăşurate acum două zile.
Într-un prim caz, în jurul orei 18.20, pe DN 17, în comuna Dorna Candrenilor, o autospecială cu radar a înregistrat pe raza localităţii un şofer cu o viteză de 64 de kilometri la oră. La volanul maşinii a fost identificat Vasile O., în vârstă de 23 de ani, localnic, care se afla în maşină alături de soţia sa. Tânărul de 23 de ani nu avea asupra sa nici un document şi a recunoscut că nu este posesor de permis de conducere.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. De răspundere penală nu a scăpat nici soţia sa, Maria D., de 19 ani, acuzată că a încredinţat cu ştiinţă autovehiculul pentru conducere soţului fără permis.
Seara, în jurul orei 21.00, o altă autospecială cu radar, aflată pe strada Podu Verde din municipiul Vatra Dornei, a surprins o maşină care circula cu 85 de kilometri la oră în localitate, iniţial şoferul continuându-şi deplasarea, deşi poliţiştii i-au făcut semnal de oprire.
Şoferul, identificat ulterior în persoana lui Eugen O., în vârstă de 36 de ani, localnic din Vatra Dornei, a oprit în cele din urmă, pe strada Unirii, susţinând că nu a fugit de poliţie, ci că nu a sesizat semnalele de oprire. În urma verificării cu etilotestul a rezultat că acesta avea o concentraţie de 0,61 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a refuzat recoltarea de probelor biologice de sânge.
Tot joi, un alt şofer băut a fost prins după ce o patrulă de poliţie l-a tras pe dreapta pentru că circula fără luminile de întâlnire. Ionel L., în vârstă de 44 de ani, din Frasin, aflat la volanul unei autoutilitare pe DN 17, în Frasin, avea o concentraţie de 0,75 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-a întocmit dosar penal, fiind condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.