Fluxul memoriei

Am mai amintit de faptul că prin anii 1950 cea mai mare sărbătoare a popoarelor iubitoare de pace din întreaga lume era 7 noiembrie, ziua Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Aici ateii bolşevici sovietici au acceptat cele două calendare. Biserica rusă a rămas însă la vechiul calendar şi Stalin, chiar dacă a dărâmat unele biserici, nu s-a amestecat în problema calendarului. Numai revoluţia se sărbătorea după noul calendar. Lazar Kaganovici, urmaş al khazarilor, arhitect şef al Moscovei, bolşevic ateu înrăit, a pus ochii pe celebra biserică Vasili Blajenîi. I-a spus lui Iosif Vissarionovici că ar trebui dărâmată pentru fluidizarea circulaţiei din Piaţa Roşie, denumită aşa încă de ţari. Fostul seminarist ortodox s-a prins şi l-a stopat pe Kaganovici cu expresia, rămasă şi ea celebră: „Lazar, las-o acolo!” Atât. Dar dacă Lazăr întâi o dărâma şi pe urmă îl informa pe Stalin? Nu se putea, Stalin o vedea în fiecare zi.

Gheorghiu-Dej a fost convins de cineva să lase biserica Kreţulescu lângă Palatul Republicii. A lăsat-o şi tovarăşul Ceauşescu, care nu mai avea ce construi în zonă. De fapt putea reconstrui fostul Teatru Naţional pe terenul viran de pe Calea Victoriei. Dar el a ales locul de lângă Intercontinental. Iniţial, noul Teatru Naţional imita puţin unele opere arhitectonice moderniste, avea în esenţă aspect de ciupercă. Dar a intervenit la un moment dat, prin 1975, un grav incendiu, arzând sala mare. S-a tot reparat, faţada nu a fost finisată şi în final s-a făcut o prelungire către Piaţa Universităţii extrem de urâtă. Ceauşescu nu s-a atins de oraşul vechi între Lipscani şi fosta Operetă. Fusese renovat Hanul lui Manuc.

În Suceava, în afară de cele două sinagogi, celelalte biserici au rămas. Nu s-a trezit un activist să pună să se dărâme una. Se putea face extrem de uşor. Cine să comenteze hotărârea partidului? Vechii bolşevici totuşi au învăţat la şcoală, câte clase avea fiecare, că aici a domnit Ştefan cel Mare. În 1950 s-au început săpături arheologice la Cetatea de Scaun. În 1957 tovarăşul prim-secretar Ţurcanu a participat la sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tron a marelui domn.

Dar apropo de activişti, circula atunci un banc, cum că majoritatea au o clasă mai mult decât trenul, care avea două clase. În primii ani după război trenurile aveau chiar trei clase. Moştenire capitalistă, dusă la absurd de Ceauşescu cu apartamentele confort III. Încet, încet activiştii de partid şi-au dat seama că de preoţi până la urmă au nevoie. Sigur că nu pentru a se ruga pentru sănătatea lor, ceea ce făceau pentru şefii cei mari, dar mai transmiteau mesaje ţăranilor pentru predarea cotelor şi pentru colectivizare. Tare s-ar fi dus în biserică propagandiştii cominternişti să le vorbească ţăranilor despre fel de fel de probleme. Nu de ateism, nu aveau voie de la Jdanov sau chiar încă de la Lenin. Dar nu aveau voie să intre în biserici, să-şi facă cruci etc. Mai târziu au descoperit mâncarea şi băutura de la mănăstiri. Mergeau chiar să doarmă în unele chilii ultramoderne, pregătite pentru turiştii străini.

Imperialiştii anglo-americani, aţâţătorii la război, ce făceau în acel timp? Făceau în primul rând războiul din Coreea. Ziarele noastre condamnau cu ură proletară războiul imperialist murdar din Coreea. Toate ţările frăţeşti trimiteau ajutoare comuniştilor nord-coreeni.

Masiva biserică catolică din Parcul Central al Sucevei se află vizavi de fostul sediu al partidului comunist, care după război şi-a ales o clădire frumoasă, cea a primăriei. Au aruncat toate obiectele vechi şi au renovat localul de mai multe ori. Primăria au mutat-o în anii 1950-1960 în sediul actual al muzeului, clădirea fiind a prefecturii vechi din perioada interbelică. Activiştii se uitau zilnic peste drum la biserica catolică (cacofonie admisă), unde nu prea intrau mulţi credincioşi pe atunci. Ceasurile din turnurile celor două imobile erau defecte şi aşa au rămas până prin 1970, când tovarăşul prim-secretar Miu Dobrescu a cerut să fie reparat ceasul partidului şi pus să bată pe o melodie a lui Ciprian Porumbescu. Şi biserica a încercat să-şi repare ceasul şi a şi reuşit, pentru un timp. Suceava, până prin 1945, a avut mulţi credincioşi catolici. Nu mai spun de perioada stăpânirii austriece. Interesant este că mitingurile de 7 Noiembrie, 1 Mai şi 23 August se făceau în stradă, în faţa sediului regionalei de partid. Mulţi cetăţeni stăteau până în apropierea bisericii catolice.

După ce s-a construit cinematograful „Modern”, numit atunci cinemascop, mitingurile politice se făceau în piaţa din faţa cinematografului. Bravii activişti de atunci erau amplasaţi pe platforma de la intrarea în cinematograf. Am avut o fotografie din acei ani în care i-am recunoscut pe Ene Ţurcanu şi Alfred Bernstein. Pe ceilalţi nu-i cunoşteam. Statuia lui S. Fl. Marian era încă în mijlocul pieţei.

Ioan Pînzar