În prima săptămână a lunii iulie, o profesoară de la şcoala din Şcheia a participat la un curs de formare în Bruge, Belgia. Profesoara Mirela-Florentina Mazilu a participat la cursul de formare intitulat „Induction and guidance of newly appointed teachers” („Integrare şi îndrumare pentru profesori debutanţi”), un curs derulat prin Lifelong Learning Program, finanţat de Comisia Europeană, secţiunea Grundtvig, profesoara participând din partea Asociaţiei Regionale pentru Educaţie şi Dezvoltare ARED Suceava.
Cursul a fost organizat de Universitatea din Amsterdam şi a reunit opt profesori din Finlanda, Ungaria, Lituania, Turcia şi România, cu scopul de a învăţa cum să ofere sprijin profesorilor debutanţi printr-un program de integrare în şcoală, de a împărtăşi experienţe şi bune practici în ce priveşte statutul şi activitatea profesorilor debutanţi, dar şi de a conştientiza importanţa mentorilor în activitatea acestora.
Conţinutul cursului a fost bazat pe un model internaţional de integrare şi îndrumare a profesorilor debutanţi, IGNATIUS, dezvoltat în cadrul proiectului Comenius cu acelaşi nume.