Numărul accidentelor rutiere produse în judeţ a scăzut în acest an faţă de 2011, însă gravitatea acestora a fost mai mare, înregistrându-se cu şapte victime decedate în plus. Aceasta este concluzia principală care se poate trage din analizele Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava privind dinamica accidentelor rutiere din primele şase luni ale lui 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011.
Conform statisticilor, de la începutul anului, pe şoselele judeţului au avut loc 146 de accidente rutiere grave, cu 29 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Evenimentele rutiere s-au soldat cu 139 de persoane rănite grave (cu 28 mai puţine faţă de 2011) şi cu 34 de morţi (cu şapte în plus faţă de anul trecut).
Cauza principală a accidentelor: pietonii care nu se asigură la traversare
Numărul mai mare de decedaţi se explică şi prin creşterea îngrijorătoare a numărului de accidente în care sunt implicaţi pietonii.
Subcomisarul Petrică Jucan, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, a declarat că „indisciplina pietonilor este cauza principală a producerii accidentelor. În urma traversărilor şi a deplasărilor neregulamentare ale pietonilor s-au produs 34 de accidente, soldate cu 12 morţi şi 22 de răniţi grav. În ultima perioadă de timp, indisciplina pietonilor a devenit cauza principală a producerii accidentelor, depăşind inclusiv numărul accidentelor cauzate de viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum”.
Poliţiştii arată că dacă viteza excesivă poate fi combătută parţial cu numeroasele controale cu radare, este imposibil ca cineva să-i păzească ori să-i amendeze pe toţi pietonii care trec strada fără să se asigure.
Foarte multe accidente cu biciclişti
Statisticile Poliţiei Rutiere arată că, după traversările imprudente ale pietonilor, a doua cauză a accidentelor este viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de mers, în timp ce a treia cauză, surprinzător, este legată de erorile din trafic ale bicicliştilor.
„Tragem un semnal de alarmă privind numărul mare de accidente în care cad victime biciclişti imprudenţi, care nu se asigură în trafic. Pe de altă parte, ca aspect pozitiv, înregistrăm o scădere a numărului de accidente în care sunt implicaţi motoscuteriştii”.
Unde s-au petrecut cele mai multe accidente grave
În ceea ce priveşte principalele şosele pe care s-au petrecut accidente în primele şase luni ale anului, pe primul loc se află DN 2 (de la intrarea dinspre Iaşi şi până la Siret), unde au avut loc 15 evenimente rutiere grave, soldate cu patru morţi şi 17 răniţi grav. Pe DN 17 (din Suceava spre Ardeal) s-a petrecut cu un accident mai puţin, însă s-au înregistrat mai mulţi decedaţi, cinci.
Analiza Poliţiei Rutiere mai arată că cele mai multe accidente soldate cu decedaţi s-au petrecut în zona de competenţă a Poliţiei Fălticeni. Adică pe DN 2, de la intrarea dinspre Iaşi şi pe DN 2E, în zona Cornu Luncii. Zece persoane au murit în accidente în zona Fălticeni, vitezele de rulare de pe cele două drumuri naţionale sus amintite fiind ridicate şi crescând automat şi riscurile.
Accidente grave pe drumuri care teoretic nu sunt periculoase
Şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava a mai subliniat că multe accidente grave s-au petrecut în 2012 şi pe drumuri foarte puţin circulate. Drumuri pe care de regulă nu au loc accidente grave şi unde nu prea pot fi prevenite. La acest capitol, de departe, cel mai elocvent exemplu este un accident produs pe 22 iunie pe DJ 209J, un drum pietruit care leagă Arbore de Clit. Pe un drum puţin circulat, o şoferiţă care depăşea a pierdut controlul asupra direcţiei şi a izbit în plin două femei care stăteau la umbra unui tei, singurul copac din zonă. Ambele femei lovite de maşină, una de 57 de ani şi una de 67 de ani, au fost omorâte pe loc.
Foarte multe amenzi, dosare penale şi permise reţinute
Poliţiştii au continuat şi în 2012 să aplice foarte multe sancţiuni în trafic. În şase luni, poliţiştii rutieri au întocmit nu mai puţin de 385 de dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier, cu 45 mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2011.
Au fost aplicate peste 35.000 de amenzi, în valoare de 6,6 milioane de lei, şi au fost reţinute sute de permise de conducere. De exemplu, 387 de şoferi au rămas fără permise de conducere pentru trei luni de zile după ce au fost surprinşi de radare cu viteze care au depăşit cu 50 de kilometri la oră limitele admise pe respectiva porţiune de drum.