Lucrările la podul de peste râul Suceava din zona Bazar trebuie executate cât mai rapid. Pentru ca perioada în care traficul auto va fi restricţionat pe acest pod să nu se prelungească prea mult, primarul Ion Lungu le-a cerut reprezentanţilor firmei care efectuează lucrările în zonă să aibă o ritmicitate mai mare. În plus, şeful municipalităţii sucevene le-a cerut reprezentanţilor Poliţiei Rutiere să se pronunţe asupra oportunităţii deschiderii unui nou front de lucru. Este vorba de începerea lucrărilor de asfaltare şi modernizare a podului care traversează calea ferată şi care ar presupune impunerea restricţiilor de circulaţie şi în această zonă.
„Mi-aş dori să abordăm şi lucrările la pasajul de cale ferată. Trebuie văzut dacă traficul permite acest lucru, iar în caz afirmativ trebuie văzut dacă firma constructoare are suficiente resurse pentru a se apuca de treabă pe două fronturi. Dacă tot deranjăm şoferii, măcar să-i deranjăm o singură dată, nu de două ori”, a argumentat primarul Ion Lungu.
Decizia demarării lucrărilor la podul care traversează calea ferată va fi luată de comun acord cu Poliţia Rutieră în perioada imediat următoare.