N. Iorga şi Câmpulungul Moldovenesc

În 1905, N. Iorga (1871-1940) a făcut o lungă călătorie prin oraşele şi satele bucovinene, impresiile şi le-a înfăţişat în cartea „Neamul românesc în Bucovina”, amintind locurile prin care a trecut. În ceea ce priveşte Câmpulungul Moldovenesc şi împrejurimile lui, amintesc Moldoviţa, Vama, trece la Prisaca şi apoi la Câmpulung, când "încep cele dintâi case (...) care se tot deşiră între muncelele cu brazi (...); femeile sunt îmbrăcate ca la munte, pe cap cu ştergare albe de pânză de casă, oameni în sumane cu pălării largi (...). Într-o grădină publică e o clădire ca pentru un oraş mare", există şi astăzi.

Dintre câmpulungeni menţionez aprecierea istoricului făcută profesorului-etnograf Ion Ştefureac, care a prezentat la expoziţia de la Bucureşti, din 1906, un „Album de artă naţională românească”. Lui i-a scris N. Iorga: "Dragă D-le Ştefureac, ce faci e foarte bine şi frumos. Albumurile le cunosc. După închiderea expoziţiei încredinţează-mi-le pentru a reproduce din ele. Orice trimitere de fotografii ar fi binevenită. Primeşte încredinţarea întregii mele consideraţii - N. Iorga."

În ianuarie 1909, Societatea "Şcoala română" din oraşul Câmpulung Moldovenesc s-a hotărât să organizeze o şezătoare literară la care a fost invitat şi N. Iorga, să ţină o conferinţă despre trecutul ţinutului câmpulungean. "Se făcuse mari pregătiri - scria tânărul Vasile Liţu - şi lumea aştepta cu multă nerăbdare sosirea celui mai iubit român în Câmpulung."

N. Iorga a fost însă oprit de jandarmi la gara de graniţă Burdujeni, la intervenţia contelui austriac Francisc Bellegarde - prefect şi deputat al Câmpulungului. Contele motiva - în scrisoarea adresată lui N. Iorga - că a interzis sărbătorirea din oraş, pentru că aceasta ar fi putut fi privită atunci, în toate cercurile Austriei (...), ca o demonstraţie română iredentistă şi, evident, antiaustriacă.

Răspunzându-i contelui, N. Iorga a arătat că nu ştie ce e iredentismul, precizându-i: "ştiu însă că neamul meu are drepturi exclusive asupra teritoriului său naţional din care face parte şi întreaga Bucovină." - "Veneam la Câmpulung - unde fusesem invitat - să vorbesc despre trecutul nostru, pe care nici o putere din lume nu ni-l poate răpi, nici nu-l poate împiedica de a ne da îndemnuri şi speranţe. Trecutul Câmpulungului era subiectul conferinţei mele (...). Că d-v., politician austriac, nu puteţi iubi idealul românesc, (...) nu m-am îndoit. Deci câmpulungenii n-au ascultat o conferinţă despre trecutul lor. Paguba nu e aşa mare, se vor desprinde mai mult de prezent şi se vor gândi mai mult la viitor (...). Căci în lumea aceasta, conte Bellegarde, una din cele mai rari fericiri, când te-a făcut Dumnezeu cu suflet drept, e să afli adversarul pe care-l meriţi!"

În Câmpulung spiritele erau "foarte agitate" la ştirea interzicerii conferinţei marelui istoric.

În cartea sa „Oameni care au fost”, N. Iorga l-a amintit şi pe T.V. Ştefanelli, ce "a strâns ani de zile, asupra republicei de ţărani a Câmpulungului atâtea documente, care, tipărite deunăzi, [1915] luminează puternic această viaţă sătească de un caracter aşa de original."

"(...) Fiecare loc de pământ are o poveste a lui - a scris N. Iorga -, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi (...)."

După Marea Unire din 1918, în toamna anului 1919, N. Iorga a venit şi în Câmpulungul Moldovenesc. A fost primit cu mare entuziasm de poporenii şi intelectualii oraşului. Marele istoric a vorbit mulţimii de oameni în faţa Bisericii Catedrale din centrul oraşului despre trecutul câmpulungenilor, despre înţelesul cel vechi al Câmpulungului Moldovenesc, despre legăturile lui cu Moldova. "Cât timp a ţinut domnia Moldovei, câmpulungenii au fost liberi", a spus el şi aducea ca mărturie scrisorile câmpulungenilor găsite la Bistriţa.

"(...) De atunci, dinainte de 1350, cu veacuri în urmă, vă ştiu şi am trăit, pot zice, cu moşii şi strămoşii dumneavoastră prin foile zapiselor celor vechi şi [a] cărţilor de demult. De atunci o clipă nu v-am pierdut din vedere până acum, şi mi-e foarte drag de dumneavoastră.

De aceea aş fi vrut să vin acum unsprezece ani, când m-aţi chemat (...). Dumneavoastră aţi făcut un Câmpulung ţărănesc, care se ocârmuia de sine, de ţărani care erau liberi. Toţi aveau în stăpânirea lor pământ(...).

Dumneavoastră n-aţi avut stăpânitori numiţi din partea domniei, dumneavoastră v-aţi ţinut cu oameni aleşi de dumneavoastră; dumneavoastră nici n-aţi plătit bir pe vremea domnilor Moldovei, ci aţi făcut un dar domnilor Moldovei în fiecare an, prin bună învoială (...). Aşa a trăit Câmpulungul veacuri întregi, şi despre dăinuirile acestea au rămas urme în scris (...).

Dumneavoastră de la cărturarii dumneavoastră aveţi de învăţat atâtea lucruri, dar noi cu toţii avem de învăţat atâtea lucruri, de la dumneavoastră, de la datinile dumneavoastră, de la cântecul cel vechi, de la danţurile dumneavoastră, de la cusăturile dumneavoastră cele frumoase şi de la graiul dumneavoastră curat (...)."

Unul din reporterii vremii a notat:

"Şi iată Câmpulungul - gura satului - cu pâlcuri de ţărani voinici, frumoşi, cu pletele rezemate pe umere şi femei cu trupurile strânse în catrinţe înflorate (...). Pe munţi răsuflă pădurile de brad. Rarăul stăpâneşte înălţimile. Soarele îşi grămădeşte tot aurul pe valea lungă. Drapelele închin lumini de curcubeu. Ca un vuiet de codru creşte strigătul câmpulungenilor (...). L-am auzit - scria în continuare reporterul - de sute de ori vorbind pe N. Iorga, dar n-am auzit o cuvântare mai frumoasă ca cea ţinută la Câmpulung, acolo, în inima munţilor (...), în mijlocul sutelor de ţărani."

"Dumneavoastră [câmpulungenii] aţi dat şi un domn Moldovei: pe Ioan al lui Toader Călmaşul, care şi-a zis (grecizat) Callimachi, Calimah, cum au înţeles ai noştri (...). Mama lui era câmpulungeancă (...). Ioan Vodă v-a făcut biserica cea mică (...)", spunea N. Iorga, ce era pe locul unde e azi Biserica Sf. NicoIae.

Ioan Teodor Callimachi a fost mai întâi dragoman (interpret oficial, înalt dregător, tălmaci) al imperiului otoman (1741-1751) şi (1752-1756) şi apoi domn al Moldovei (1758-1761), ducând o politică fiscală excesivă.

Fratele domnitorului, Gheorghe, s-a născut tot în Câmpulungul Moldovenesc, la sfârşitul secolului al XVII-lea. A studiat Teologia la şcoala de la Mănăstirea Putna, devenind monah şi primind numele de Gavril. Şi-a desăvârşit învăţăturile şi el la Constantinopol, devenind Mitropolit al Tesalonicului (1745-1760), sub numele Gavril Callimachi, iar apoi Mitropolit al Moldovei, când ctitoreşte la Iaşi (în secolul XVIII), între anii 1761-1769, Biserica numită azi "Mitropolia veche".

Domnitorul Ioan Teodor Callimachi a rânduit ca în anul 1761 Schitul Măgura Iaşilor, ridicat de domnitorul Constantin Nicolae Mavrocordat în 1734, să devină spital pentru bolnavii de ciumă sub grija Mănăstirii Sfântul Spiridon, construindu-se în acest scop mai multe case.

De asemenea, în timpul său se întemeiază Mănăstirea Văratec, se unifică mănăstirile Neamţ şi Secu şi sprijină Mănăstirea Râmeţ din Transilvania cu veşminte şi cărţi.

În încheierea cuvântării sale, N. Iorga a vorbit despre stăpânirea austriacă în Bucovina şi implicit în Câmpulungul Moldovenesc, exprimându-şi toată încredea în reînvierea oraşului şi prosperarea vieţii localnicilor.

"Dintre ţinuturile româneşti nici unul nu se înfăţişează atât de curat românesc - una din alta şi una prin alta - ca ţinutul Câmpulungului (...), accentua el, cel mai românesc pământ din ţara de veşnic drept românesc al Bucovinei (...). Aveţi în Câmpulung una din cele mai mândre văi locuite de poporul nostru."

În adierea vântului drapelele tricolore voioase fâlfâiau, fâlfâiau vesele, simbol al bucuriei depline!

(Profesor Graţian Jucan)