Întrunit ieri, Consiliul Director al Zonei Metropolitane Suceava a adoptat o serie de hotărâri cu privire la investiţiile viitoare care se vor derula prin acest organism. Primarii din Suceava, Salcea, Bosanci, Adâncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara şi Pătrăuţi au decis ca până în luna august să fie actualizat Consiliul de Administraţie al Zonei Metropolitane. Pentru aceasta, fiecare Consiliu Local va avea sarcina de a-şi desemna reprezentanţii în Consiliul de Administraţie.
O altă decizie luată la întâlnirea de ieri a fost aceea ca până la 1 septembrie să fie vărsate sumele stabilite anterior, bani necesari angajamentului bugetar pentru studiile de fezabilitate necesare proiectelor ce se doresc a fi promovate.
Nu în ultimul rând, s-a stabilit ca până la 1 septembrie fiecare administraţie locală să-şi reînnoiască proiectele pe care vrea să le promoveze, iar ulterior toate acestea să fie dezbătute şi analizate.