Dumitru Vinţilă: Zoom spre fotoreporter

Cu 55 de ani în urmă, în iulie 1957, Dumitru Vinţilă primea, ca proaspăt angajat, legitimaţia de fotoreporter al cotidianului Zori Noi din Suceava, profesie pe care a exercitat-o, fără întrerupere, până la pensionare, în ianuarie 1991.

Prima fotografie de presă, care a apărut cu numele lui în publicaţia regională suceveană, era o imagine care prezenta pietruirea unui drum din oraşul Siret, fotografie căreia i s-au adăugat, timp de 34 de ani, milioane de poze.

Redacţia ziarului Zori Noi avea nevoie de un fotoreporter

Huşeanul Dumitru Vinţilă a ajuns la Suceava în ziua de 24 iunie 1957 însoţindu-l pe fratele său mai mare, Gheorghe Vinţilă, care era fotoreporter la cotidianul central Scânteia.

Au coborât din tren în Gara Iţcani în ziua sărbătorii de Sânziene, când hramul Sucevei strângea în urbe puhoi de lume.

Zi fierbinte de vară, îngrămădeală mare, lume pestriţă. Gheorghe Vinţilă s-a întâlnit cu Nistor Ţuicu, corespondentul de presă din zonă, şi, între altele, a aflat că redacţia ziarului Zori Noi avea nevoie de un...fotoreporter.

Cum Dumitru, fratele mai mic, era la rândul său fotograf şi publicase deja o fotografie de presă în Scânteia (o imagine surprinsă în vara anului 1956, în campania de recoltare păioase din zona Olteniţa), situaţia a fost rezolvată pe loc.

În prim plan: omul muncii, care nu lipsea din prima pagină

Acum, în vârstă de 78 de ani, Dumitru Vinţilă priveşte în urmă zâmbind. „Când eşti tânăr - spune el - crezi că tot ce zboară se mănâncă!”. Viaţa de fotoreporter nu a fost uşoară. Trebuia să fii permanent pregătit pentru a pleca acolo unde era interesul ziarului. Iar atunci, interesul ziarului era interesul Partidului Comunist. 

Misiunea fotoreporterului era să surprindă marile realizări înfăptuite sub conducerea partidului. În prim plan: omul muncii, care nu lipsea din prima pagină. Iar omul muncii era recomandat de secretarul de partid din instituţia/întreprinderea în care lucra. Se făceau pagini întregi de ziar ilustrate şi comentare de Ziua Minerului, Ziua Ceferistului, Ziua Constructorului...

A făcut numai fotografii alb-negru, cu aparate cu film

Când s-a angajat, redacţia ziarului Zori Noi era într-o clădire veche, situată în apropierea Bisericii Sf. Dumitru. Birjele, care asigurau transportul local, erau aliniate de-a lungul străzii. Redactor-şef era atunci Vasile Chiper, iar ziarul, cotidian regional, ieşea câteodată, din cauza întreruperii curentului electric, şi la două-trei zile de la data planificată.

Fotografiile, realizate în laboratorul propriu, ca să poată fi reproduse în ziar, se trăgeau pe „zincuri”, operaţiune care se făcea la Bucureşti, de unde „zincurile” ajungeau la Suceava cu trenul.

Până la ieşirea la pensie, Dumitru Vinţilă a făcut numai fotografii alb-negru, cu aparate cu film. Aparate foto de fabricaţie sovietică (Zorki, Moskwa...) sau germană (Rolleiflex).

„Am făcut zeci de mii de kilometri de clişeu”

„Am făcut zeci de mii de kilometri de clişeu”, spune Dumitru Vinţilă.

Îşi developa singur filmele, dar, de multe ori, colabora cu fotografii urbei (Dumitru Balint, Dori Maierean...), care, la anumite evenimente, făceau şi ei fotografii şi nu se limitau doar la cele realizate în atelier.

Când veneau delegaţiile oficiale era mare agitaţie. Primul contact cu o delegaţie oficială de grad zero a fost în anul 1959 (sau 1960?), când Gheorghe Gheorghiu-Dej a venit la Suceava. Atunci s-a stabilit ce se va construi în „zona industrială”. Şi tot atunci Dumitru Vinţilă a surprins imagini cu Gheorghe Gheorghiu-Dej vizitând primele blocuri de locuinţe construite pe strada Mihai Viteazul.

„Senzipan” - să te faci mereu că fotografiezi, chiar dacă nu mai ai film în aparat

A avut parte însă şi de delegaţii mult mai sofisticate, cum a fost prezenţa în zonă a şahinşahului Iranului Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr şi a împărătesei Farah. I-a însoţit pe aceştia când au făcut turul mănăstirilor şi tot atunci a învăţat de la numeroşii fotoreporteri din presa centrală ce înseamnă, în limbajul breslei, „senzipan” - să te faci mereu că fotografiezi, chiar dacă nu mai ai film în aparat, să se vadă că eşti „pe fază”.

La evenimente de asemenea anvergură lucra întotdeauna cu două aparate şi realiza fotografii cu repetiţie, pentru a fi sigur că nu ratează să surprindă imaginea dorită.

„Nevoia te învaţă!”

Cei de la partid, care analizau şi alegeau fotografiile care trebuiau să apară în ziar, i-au reproşat atunci că Nicolae Ceauşescu era surprins sub nivelul umărului şahinşahului, deşi acesta nu era mai înalt.

I-a venit atunci o idee şi, spunându-le că mai are şi alte filme, s-a întors în laborator, l-a decupat pe Ceauşescu dintr-o fotografie, l-a lipit fin peste altă imagine cu şahinşahul, aşezându-l la nivelul acestuia, şi a reprodus apoi fotografic colajul. Partidul a fost mulţumit. „Putea să mă coste scump acest lucru, dar mi-a ieşit! Nevoia te învaţă!”, spune Dumitru Vinţilă cu un zâmbet ghiduş.

„Omul a cărui viaţă se confundă cu istoria nescrisă a presei locale”

Consideră că cele mai reuşite fotografii pe care le-a făcut sunt cele cu copii. A avut şi expoziţii cu astfel de imagini, dar şi cu fotografii de alt gen, cum ar fi cele care conturau profilul urban al Sucevei.

Sunt multe fotografii document, realizate înainte de aplicarea politicii barbare de sistematizare, care a dus la ştergerea pentru totdeauna a centrului vechi, cu clădiri de secol XIX, care înglobau vechea structură subterană a oraşului, cu pivniţe din secolele XVI-XVII.

A făcut şi fotografii cu noile construcţii industriale, fiind premiat la Concursul republican „Fotoind 76”, de la Reşiţa.

Dumitru Vinţilă, despre care Emil Satco scria (în anul 2004, când fotograful  a împlinit vârsta de 70 de ani) că este „omul a cărui viaţă se confundă cu istoria nescrisă a presei locale”, nu are încă un album tipărit care să reunească cele mai reprezentative imagini pe care le-a surprins în îndelungata sa carieră de fotoreporter.

„Toată viaţa m-am ferit să supăr pe cineva”

„Toată viaţa - aşa cum mărturiseşte el - m-am ferit să supăr pe cineva”.

A colaborat foarte bine cu colegii de redacţie amintindu-i în primul rând pe cei din „vechea gardă”, Emil Morea, George Sidorovici, Costache Clement, Nicolae Groza, Mihai Ţânţar (care a scos de sub tipar primul ziar privat care a apărut la Suceava după evenimentele din decembrie 1989, gazetar despre care, într-o altă filă de reconstituire a istoriei presei sucevene, Monitorul de Suceava a publicat, în anul 2008, materialul intitulat „Ziarist din ’59”), Victor Micu, Ghiţă Parascan, Constantin Ştefuriuc, Doina Cernica... A petrecut cu fiecare dintre ei, dar şi cu ceilalţi care au alcătuit de-a lungul anilor colectivul redacţiei, clipe de neuitat.

„Mi s-a <rupt filmul> şi n-am mai ştiut ce-i cu mine!”

Între altele îşi aminteşte cum, după o zi de lucru, mergând la o bere, două, trei... cu Constantin Ştefuriuc, a ajuns acasă fără geanta în care avea actele personale şi aparatele de fotografiat. „Mi s-a <rupt filmul> - spune el - şi n-am mai ştiut ce-i cu mine!”.

S-a prezentat în ziua următoare la redacţie fără acte (legitimaţia de serviciu, buletinul, carnetul de partid...) şi fără aparatele din dotare. Redactorul-şef, Ion Paranici, căruia i-a spus că le-a pierdut, l-a trimis la Miliţie să depună o declaraţie. S-a gândit însă să mai treacă o dată pe la cârciuma la care a fost cu o zi în urmă şi... sub un scaun a găsit geanta cu tot conţinutul complet.

„Fotografii regizate”

O altă întâmplare, care i-a creat emoţii, a fost într-o noapte de revelion. Ca fotoreporter a fost pe teren să surprindă imagini din noaptea Anului Nou şi, când a ajuns acasă, a lăsat geanta cu aparatele şi cu rolele de film într-una din camere, pentru a petrece şi el câteva ore alături de familie.

Fiul său, Cătălin, care avea pe atunci 4 - 5 ani, a umblat în geantă, a găsit rolele de film şi s-a jucat cu ele. A doua zi, când Dumitru Vinţilă a vrut să developeze filmele pentru a scoate fotografiile pe care trebuia să le predea la redacţie, rolele de film dispăruseră. Nici urmă de ele. A fost nevoit să improvizeze, să facă „fotografii regizate” cu câţiva oameni pe care i-a pus să ciocnească paharele în jurul bradului împodobit. Filmele le-a găsit, peste câteva zile, într-o damigeană, după ce s-a terminat vinul.

Alte pasiuni: rezolvarea careurilor cu cuvinte încrucişate şi...culesul ciupercilor

Dacă îl întrebi pe Dumitru Vinţilă despre alte pasiuni, acum, când se îndreaptă spre vârsta de 80 de ani, spune: rezolvarea careurilor cu cuvinte încrucişate şi... culesul ciupercilor.

„Cu ani în urmă, când eram tânăr, nu ştiam care sunt ciupercile comestibile. M-a învăţat un şofer şi mi-a plăcut mult să merg după ciuperci. Cunoşteam locurile şi strângeam toamna câte un sac, doi de opintici”.

După aproape patru decenii în care a făcut numai fotografii alb-negru cu aparate cu film, Dumitru Vinţilă, ajuns la pensie, a primit în dar, din partea copiilor, un aparat foto digital. Dar nu prea îi place să facă fotografii cu el.

Îl poartă permanent în borsetă, doar aşa, ca să aibă „arma” la el.