În perioada 28-30 iunie, elevele de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 11 “Miron Costin” din Suceava Larisa Rotar, Diana Vieriu şi Paula Grig, coordonate de prof. Valerica Ignătescu, au obţinut locul I la concursul naţional interdisciplinar “Drepturile copilului în imagini”, găzduit de municipiul Sighişoara.
Au participat reprezentanţi din 23 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Concursul a avut ca obiective promovarea şi respectarea drepturilor copilului în România, cunoaşterea şi conştientizarea drepturilor copilului în rândul elevilor, a părinţilor acestora şi a comunităţii locale, formarea unei atitudini active faţă de protecţia şi respectarea drepturilor copilului.
Elevii au avut de realizat şi trimis organizatorilor un desen şi de prezentat un proiect realizat în acest an şcolar în acord cu tematica concursului. În etapa de selecţie s-a urmărit originalitatea, creativitatea, imaginaţia şi acurateţea lucrărilor, originalitatea titlului/sloganului si concordanţa acestuia cu tema aleasă (dreptul/drepturile exemplificate) şi lucrarea executată. Pentru proiecte s-a urmărit în plus relevanţa, concordanţa între scop, activităţi şi rezultate.
Aşa cum am aflat de la prof. Valerica Ignătescu, la Sighişoara, concurenţii, împreună cu cadrele didactice coordonatoare, au participat la activităţi interdisciplinare în cetatea medievală din patrimonial UNESCO, precum şi la activităţi educative conexe împreună cu elevii şcolii organizatoare.