O bătrână din municipiul Suceava a fost lăsată fără portofel, chiar în scara blocului în care locuieşte, de trei minori.
Marţi după-amiază, în jurul orei 16:00, o patrulă a poliţiei care patrula în cartierul George Enescu din municipiul Suceava a fost sesizată de mai multe persoane despre faptul că trei copii, un băiat şi două fete, au sustras unei femei în vârstă un portofel cu bani, după care au fugit.
Poliţiştii, ajutaţi de doi agenţi de pază din cadrul unei firme de profil, au reuşit să-l prindă pe unul dintre minorii problemă, un copil în vârstă de 13 ani, din comuna Şcheia.
Acesta a povestit că una dintre cele două fete are 12 ani, este tot din Şcheia, iar despre cealaltă ştia doar că o cheamă Alina. Împreună cu cele două fete, minorul s-a deplasat pe bulevardul George Enescu pentru a vinde mai multe flori luate din cimitirul Şcheia.
Aşa au ajuns şi în scara blocului în care locuieşte victima, Elena H., în vârstă de 77 de ani. Femeia tocmai intrase în bloc, când minora în vârstă de 12 ani i-a sustras din mâna stângă un portofel de culoare roşie, în care se afla suma de 40 de lei, buletinul de identitate şi mai multe chitanţe.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţe Judeţean (IPJ) Suceava.