Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, s-a arătat îngrijorat de faptul că judeţul Suceava nu dispune încă de un depozit ecologic pentru deşeuri menajere în condiţiile în care groapa de gunoi din Botoşani, unde sunt transportate în prezent deşeurile din mai multe localităţi sucevene, se va închide până la sfârşitul acestui an. Nechifor a amintit că judeţul Suceava a avut şansa de a beneficia de o nouă groapă de gunoi modernă, conform exigenţelor Uniunii Europene, încă din anii 2004-2005, printr-un gen de parteneriat public-privat între Consiliul Judeţean şi o firmă germană, însă consilierii opoziţiei din acea vreme s-au opus. El a arătat că soluţia adoptată ulterior, de construire a două depozite de deşeuri la Moara şi Pojorâta, cu fonduri structurale, trenează şi că, deşi până acum trebuia dată în folosinţă prima celulă a depozitului de la Moara, acest lucru nu s-a întâmplat.
„Suntem acum în implementarea acestui proiect integrat cu cele două gropi de la Moara şi Pojorâta, dar, din păcate, încă nu am reuşit să găsim o concluzie foarte fermă de ce suntem în întârziere. Prioritatea noastră acum este să găsim o formulă prin care să continuăm să ducem gunoiul menajer la Botoşani. Ar mai fi o variantă la Darabani dar, din păcate, este mai scumpă, pentru că distanţa este mai mare şi purtatul gunoiului dintr-o parte în alta nu poate fi o soluţie fezabilă, pentru că din iarnă, dacă se închide şi groapa din Botoşani, o să avem o foarte mare problemă. S-ar putea să ne trezim cu o situaţie similară cu cea din Italia în urmă cu patru cinci ani, când era celebrul fenomen de la Napoli în care pe timp de vară întreg oraşul a rămas blocat de gunoaie”, declarat Nechifor.
El a spus că le-a solicitat primarilor, împreună cu prefectul Florin Sinescu, date cu privire la cheltuielile pe care le fac pentru transportul gunoiului menajer la groapa din Botoşani şi date cu privire la volumul deşeurilor transportate. Asta pentru a avea o situaţie exactă asupra gestionării sistemului şi pentru a cere ulterior sprijin de la Guvern pentru rezolvarea problemei.„Guvernul va înţelege necesitatea ca Suceava să fie un judeţcurat”, a conchis Nechifor.
( 4 iul 2012, 17:01:38
Sunt convins că spre deosebire de Guvernul Boc, în cazul Guvernului Ponta, soluţia va veni foarte rapid. În sprijinul populaţiei care a votat masiv USL!
Dă Doamne!