Începând de ieri, viceprimarii Sucevei se pot apuca cu adevărat de treabă, având şi o serie de atribuţii concrete, de care se vor ocupa în următorii patru ani.
Ieri dimineaţă, primarul Ion lungu i-a convocat la o discuţie pe cei doi viceprimari, Ovidiu Doroftei şi Gavril Vîrvara, cărora le-a înmânat lista de atribuţiuni, stabilită după o serie de discuţii purtate în prealabil cu cei doi.
“Consider că am făcut o împărţire echitabilă a atribuţiunilor viceprimarilor. Legea spune clar că viceprimarii sunt subordonaţi primarului şi primesc atribuţii de serviciu, dar totuşi am avut o abordare democratică în această privinţă, am discutat cu ei în prealabil împărţirea atribuţiilor, în funcţie de ce îşi doresc şi ce pot face”, a declarat Ion Lungu.
Astfel, viceprimarului liberal Ovidiu Doroftei i-a fost repartizată coordonarea următoarelor compartimente şi servicii publice:
1. Direcţia Generală a Domeniului Public (include gestionarea câinilor vagabonzi);
2. Serviciul urbanism şi amenajarea teritoriului;
3. Compartimentul strategii urbane şi gestionarea documentaţiilor de urbansim;
4. Compartimentul regularizare taxe autorizaţii de construire;
5. Serviciul asociaţii de proprietari;
6. Biroul evidenţa şi administrarea imobilelor de locuit.
Gavril Vîrvara, viceprimarul desemnat din partea PSD, are următoarele atribuţii:
1. Serviciul Integrare Europeană şi strategii de dezvoltare;
2. Compartimentul de turism;
3. Serviciul de salubrizare;
4. Serviciul autorizare activităţi comerciale şi organizare activităţi culturale.
Secretarului municipiului Suceava, Ioan Ciutac, i-au revenit aceleaşi atribuţii ca şi până acum, adică Asistenţa socială; Evidenţa persoanelor; Serviciul de acte administrative, relaţii publice, circulaţia şi păstrarea documentelor; Serviciul contencios administrativ, juridic; Serviciul cadastru, fond funciar şi registrul agricol.
“Sunt domenii în care dacă te implici îţi ocupă tot timpul”
Primarul Sucevei, Ion Lungu, are aşteptări mari de la cei doi noi viceprimari.
“În mare, sunt aceleaşi atribuţii delegate ca şi în mandatul trecut la viceprimari, doar că au mai fost făcute unele schimbări, în urma discuţiilor purtate cu cei doi ocupanţi ai acestor posturi. Ovidiu Doroftei va avea de rezolvat atâtea probleme legate de urbanism, aştept un suflu nou din partea dumnealui, să putem gestiona mai bine Serviciul de urbanism, să facem disciplină în acest domeniu, odată cu finalizarea Planului Urbanistic General. La Direcţia Domeniului Public sunt atâtea probleme legate de spaţiile de joacă, de spaţiile verzi, ca să nu mai vorbim de cele de la asociaţiile de proprietari...”, a precizat Ion Lungu, care a adăugat că „pe de altă parte, viceprimarul Gavril Vîrvara are în grijă toate proiectele de integrare europeană, pe care trebuie să le gestioneze. Este mult de lucru şi aici mizez pe experienţa lui pentru a asigura documentaţia necesară demarării altor proiecte, precum cele pe fonduri elveţiene, POR, POS Mediu. La Serviciul de salubrizare trebuie să se ocupe de organizarea şi supravegherea desfăşurării acestui serviciu, de găsirea de noi amplasamente pentru colectarea selectivă a deşeurilor... Nu în ultimul rând, activitatea culturală a fost încredinţată tot viceprimarului Vîrvara, ceea ce va însemna Centrul Cultural Bucovina, Centrul Tradiţiilor Populare. Sunt domenii ample, în care, dacă vrei să te implici, îţi ocupă tot timpul”.
Ambii viceprimari şi-au luat treaba în serios, chiar din prima zi străduindu-se să se pună la punct cu tot ce înseamnă activităţile compartimentelor şi serviciilor încredinţate, urmând să se familiarizeze şi cu legislaţia în baza cărora se desfăşoară aceste activităţi.
În vreme ce Ovidiu Doroftei consideră că cea mai mare provocare din perioada următoare o reprezintă problema câinilor vagabonzi şi cea a miilor de nemulţumiri existente în cadrul asociaţiilor de proprietari, Gavril Vîrvara spune că cea mai dificilă problemă a momentului este găsirea unei alternative pentru transportarea gunoiului după închiderea gropii de deşeuri de la Botoşani, în vreme ce principala provocare o reprezintă gestionarea proiectelor cu fonduri europene sau alte tipuri de finanţări.