Capitalismul sucevean, un amalgam de ruine comuniste, hoţi de fier vechi şi bălării

Cândva, nu cu foarte mulţi ani în urmă, românii aveau o vorbă: „În afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”. În anul de graţie 2012, în Suceava nu se mai poate spune nici măcar acest lucru, pentru simplul motiv că gardurile au fost furate şi vândute la fier vechi, iar fabricile de unde altădată ieşeau diferite produse, mai bune sau mai proaste, au fost demolate.

Suceava anului 2012 este o imagine dezolantă, o combinaţie de ruine, bălării şi mormane de pământ sau beton abandonate fără nici o noimă. Distrugerea sistematică a ceea ce însemna industria locală a demarat încet, dar sigur, după 1990. Sloganul „Nu ne vindem ţara!” cu care erau manevraţi membrii de sindicat la protestele stradale s-a dovedit doar un mijloc prin care o mână de oameni a reuşit să pună mâna pe averile statului român.

Tunuri de milioane de euro, dolari sau mărci germane s-au dat pe nesimţite, iar fabrică după fabrică a căzut.

În unele cazuri s-a construit ceva pe locul fostelor zone industriale, în altele avem acum teren viran, iar unele fabrici s-au transformat într-un peisaj lugubru.

Teren viran şi mormane de pământ în loc de clădiri moderne

Din ceea ce odinioară era denumită generic „Zona industrială Burdujeni” acum a mai rămas doar o amintire. În locul fostului combinat de mobilă s-a ridicat un centru comercial. Aceeaşi destinaţie a primit-o şi fosta Întreprindere de Fibre Artificiale (IFA). Alte clădiri ale industriei comuniste s-au transformat în policlinici private, depozite de mărfuri sau mobilă. Ce-i drept, mai există şi câteva fabrici în funcţiune, dar viitorul lor nu sună deloc bine.

Ceva mai încolo, din Întreprinderea de Utilaje şi Piese de Schimb (IUPS), devenită după evenimentele din 1989 ROMUPS, s-a ales praful şi pulberea la modul concret. Cele câteva hectare de teren au fost abandonate temporar de proprietar după ce boomul imobiliar a trecut şi nimeni nu se mai înghesuie să construiască ceva.

Într-o perioadă, zona a fost asediată de ţigani veniţi în căutarea de fier vechi. După ce stocul de fier vechi s-a epuizat, s-a aşternut şi liniştea. Mormane de pământ şi materiale rezultate din demolări stau „la loc de cinste” prin diferite locuri, iar la câţiva paşi, dintr-o clădire aflată în curtea unei fabrici care se chinuie să reziste capitalismului haotic a mai rămas doar un „schelet”.

Puii de la Avicola, jumuliţi capitalist

Poate cel mai elocvent exemplu de cum să distrugi o fabrică este fosta Avicola Suceava. Societatea avea mai multe sedii, pe Aleea Dumbrăvii, dar şi la Plopeni. Sediul administrativ a ajuns în proprietatea unei persoane particulare în urmă cu mai mulţi ani, iar distrugerile au fost limitate. În schimb, abatorul de pe Aleea Dumbrăvii este o ruină jalnică. Tot ceea ce era mai de valoare acolo, inclusiv tone de inox, a fost tăiat şi vândut. La un moment dat, hoţii au trecut şi la furtul pieselor componente din transformatoare, cazul terminându-se tragic. La fel s-a întâmplat şi cu clădirile ce au aparţinut de Avicola de la Plopeni. Un bărbat care căuta fier vechi a murit acum câteva luni, surprins sub un perete care s-a prăbuşit peste el. Multitudinea halelor în care erau crescuţi puii ce ajungeau pe mesele sucevenilor este acum acoperită de bălării şi copaci care au crescut în toţi aceşti ani de dezinteres.

Hoţii de materiale îşi continuă nestingheriţi activitatea. Doar prezenţa reporterilor este deranjantă. Printre dinţi, un bărbat la vreo 30 şi ceva de ani ne spune că a venit pentru a lua nişte cărămizi. Are nevoie la propria casă. Aşa s-a întâmplat cu aproape tot ce s-a construit înainte de 1989. Fiecare s-a „înfruptat” după bunul plac.

Este ceea ce ştim să facem cel mai bine. Din păcate.

Acolo unde distrugerile şi furtişagurile nu au început, proprietarii clădirilor îi invită practic pe hoţi să se apuce de treabă. Este şi cazul clădirii situate lângă Gara Iţcani şi unde odinioară funcţiona Poşta Română. Câteva lacăte amărâte nu vor fi o piedică prea serioasă în calea hoţilor. Iar exemple similare sunt prin tot oraşul, mai ales că nimeni nu face vreun efort pentru a asigura paza clădirilor respective.