Mix Music Evo Bucureşti şi LIDL au organizat sâmbătă şi duminică, în Piaţa „Nada Florilor” din Fălticeni, două spectacole de muzică şi dans, dar şi numeroase concursuri dotate cu premii.
Sâmbătă, atmosfera a fost „încălzită” de la ora 17,00 de Mihai Sandel, fratele celebrei cântăreţe Andra, cu ritmuri de muzică populară şi etno. Cel care a dat startul la distracţie, aproape de ora 19,00 a fost prezentatorul TV Cătălin Măruţă, care, înainte de începerea concertelor, a căutat în public „cea mai tare gospodină”, aceasta trebuind să aibă asupra ei şi să prezinte la scenă un obiect utilizat în bucătărie, apoi a căutat domnişoare care să renunţe la obiectele personale. Şi aici concurenţa a fost strânsă, fetele urcate pe scenă renunţând uşor la bluze şi la papuci. Tot pentru premii s-au întrecut şi câţiva tineri care au interpretat melodiile pe care ştiu ei mai bine să le cânte, iar desemnarea celor mai buni a revenit publicului, care i-a răsplătit cu aplauze.
Vedete îndrăgite şi trupe apreciate de cei peste 7.000 de spectatori au urcat pe scenă aproape de ora 20,00. Prima care a concertat a fost Emma, o tânără solistă cunoscută şi pentru colaborarea cu Sistem la piesa “People are People”, după care a urcat pe scenă fostul solist al trupei Talisman Tavi Colen, care a dedicat ce-a mai recentă melodie „Spune-mi” tuturor fetelor din Fălticeni, după care i-a îndemnat pe cei prezenţi „s-o facem lată, ca altă dată, s-o facem lată, până în zori”.
Cei mai plinuţi domni şi cele mai plinuţe doamne s-au întrecut, la propunerea lui Măruţă, în „Concursul persoanelor cu greutate”. La proba cântarului au fost admişi domnii peste 120 de kilograme şi doamnele cu mai mult de 100 de kilograme. Printre greii Fălticeniului s-au aflat Mugurel, cu 167 de kilograme, şi doamna Elena, cu ceva peste 100 de kilograme.
În aplauzele publicului s-a desfăşurat şi megashowul realizat de Keo, Skizzo Skillz şi Roxy de la Blaxy Girls. Cei trei au cucerit publicul cu piese mai noi sau mai vechi. Keo le-a dedicat una dintre piese celor care sunt într-o relaţie, Skizzo Skillz i-a învăţat pe spectatorii de la Fălticeni hitul „Pierde vara”, iar Roxy a readus în atenţie melodia de success a fetelor de la Blaxy Girls, “Dear mama”, cu care au concurat pentru Eurovision în anul 2009.
Seara s-a încheiat cu un duel al DJ-ilor. Dj Marius, iniţiatorul şi dezvoltatorul conceptului de Mix Music Evolution, şi DJ Jungle, cunoscut în discoteci pentru petrecerile de neuitat, au oferit un spectacol de muzică, lumină şi dans, cei doi mixând îmbrăcaţi în ţinute de epocă, în roboţi sau în ţinute sport, spectatorii aplaudând atât prestaţia DJ-ilor, cât şi pe cea a celor trei dansatoare.
( 2 iul 2012, 14:51:44