Noul Consiliu Local al municipiului Rădăuţi s-a întrunit ieri după-amiază pentru prima dată în acest mandat, pentru a fi validaţi în funcţie noii consilieri şi pentru depunerea jurământului. Aceeaşi procedură a fost aplicată şi în cazul lui Aurel Olărean, care a avut de optat între funcţia de consilier local sau cea de primar al municipiului Rădăuţi. Imediat după ce Aurel Olărean şi-a exprimat clar opţiunea pentru funcţia de primar au putut să fie validaţi cei 19 noi membri ai Consiliului Local Rădăuţi, din care nouă sunt membri PDL, opt, membri USL, şi câte unul de la PP-DD şi UNPR. Astfel că, într-o atmosferă solemnă, Marius Grijincu, Radu Cezar Aurelian, Doina Mirela Todorese, Mihai Moşniagu, Petre Ciobanu, Constantin Ionuţ Grigoraş, Codruţ Cojocar, Mircea Popescu, Vasile Maloş, Petru Carcalete, Nistor Tătar, Lăcrămioara Loghin, Mihai Reman, Constantin Galan, Tiberiu Maerean, Gheorghe Simota, Dănuţ Mironiuc, Dumitru Ciubotaru şi Traian Andronachi au depus apoi jurământul, cu mâna pe Biblie.
La fel, cu cocarda de primar, în culorile naţionale ale României, Aurel Olărean a depus jurământul de credinţă, pentru al doilea mandat consecutiv: “Jur să respect constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună credinţă tot ce-mi stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Rădăuţi. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Tot de ieri după-amiază, municipiul Rădăuţi are un nou viceprimar, Dumitru Ciubotaru, de la PP-DD, care a preluat mandatul de la liberalul Simion Sticleţ. Viceprimarul a fost ales cu 11 voturi pro şi opt contra. Primarul Olărean i-a felicitat pe cei care îi vor fi alături la conducerea Primăriei Rădăuţi în următorii patru ani, spunând că îşi doreşte o colaborare cât mai constructivă atât cu deliberativul, cât şi cu executivul local, astfel încât municipiul Rădăuţi să poată deveni “o aşezare modernă, civilizată, cu adevărat europeană”. La ceremonia de ieri a fost prezent şeful Corpului de control din cadrul Prefecturii Suceava, Gheorghe Cotin.
(29 iun 2012, 12:44:44