Una dintre înşelăciunile care au făcut deja numeroase victime, ţeapa cu codurile de reîncărcare a cartelelor telefonice, continuă să facă victime, ultimul caz fiind cel al unei gestionare de magazin din Câmpulung Moldovenesc care a dictat prin telefon unui necunoscut 12 coduri.
Poliţia a fost sesizată despre caz marţi dimineaţă, în jurul orei 8.45. Elisaveta M., în vârstă de 43 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, administrator la un magazin local, a sesizat că vinerea trecută, pe 22 iunie, a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a recomandat ca fiind reprezentant al unei companii de telefonie mobilă. Necunoscutul i-a spus femeii că aparatul care emite coduri de reîncărcare în mai multe reţele de telefonie, aparat aflat în incinta magazinului, este defect şi trebuie deblocat. Fără a face nici un fel de verificări, aceasta i-a dat bărbatului numărul de telefon al gestionarei societăţii, Maria Ţ., pentru lămurirea problemei.
Gestionara a fost contactată telefonic de două ori, pe 22 şi 23 iunie, dictând prin telefon 12 coduri, „pentru deblocarea aparatului”.
Înşelăciunea a ieşit la iveală abia acum două zile, pe 26 iunie, când reprezentanţii firmei căreia îi aparţine aparatul respectiv au solicitat încasările şi au constatat lipsa a 115 euro, reprezentând 12 coduri de reîncărcare în reţelele de telefonie mobilă.
Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Câmpulung Moldovenesc au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune, înregistrat deocamdată cu autori necunoscuţi.