Fluxul memoriei

Comunismul se aseamănă în esenţa lui totalitaristă, în promovarea minciunii, a terorii şi opresiunii cu fascismul. A fost mai dur într-un domeniu: cel economic. Bogaţilor li s-a luat totul, iar ţăranilor la fel. Dar vechii bolşevici nomenclaturişti şi urmaşii lor direcţi sau spirituali nu vor să recunoască acest lucru. Mai mult, pentru ca absurdul să fie desăvârşit, vin tot ei, încărcaţi de crime, teroare şi opresiune, să studieze ororile comunismului.

Comunismul, spun în esenţă vechii şi noii bolşevici, a desfiinţat ura de rasă, în numele internaţionalismului proletar. La puşcării a mers în primul rând elita naţiunii, inclusiv în Suceava noastră cu vestitul ei penitenciar. La şcoală nu ne-a spus nimeni despre faptul că bandiţii legionari şi exploatatori stau în celulele puşcăriei făcută de austrieci.

Tovarăşul Ene Ţurcanu era văzut zilnic de noi, elevii şcolii de meserii, la vila albă lângă internatul şi cantina noastră de pe str. Dragoş Vodă nr. 11. Avea şi o mică grădină şi găini în curte. Interesant este că în acea frumoasă casă au revenit peste câţiva ani adevăraţii proprietari, iar tovarăşul prim-secretar al regiunii de partid s-a mutat pe strada 6 Noiembrie, unde locuieşte familia doctorului Andriu, renumitul chirurg al Sucevei. Multă bătaie de cap le-a dat activiştilor şi multor cetăţeni denumirea acelei străzi. Mulţi confundau zilele de 6 cu 7 noiembrie, declanşarea revoluţiei bolşevice în Rusia. Nici Ene Ţurcanu nu ştia de fapt ce însemna 6 Noiembrie. Atunci pătrunseseră în Suceava, la 6 noiembrie 1918, trupele române conduse de generalul Zadik, în drum spre Cernăuţi, bântuit de fel de fel de bande înarmate. Dacă ştia răposatul Ene Ţurcanu cu toate organele de partid şi de stat că au lăsat numele unei străzi legată de „ocuparea samavolnică” a Bucovinei de nord de burghezia română, cum spunea propaganda sovietică, îi schimbau numele rapid. Puteau fi destituiţi şi trimişi la canalul Dunăre-Marea Neagră de generalii Pantiuşa şi Alexandru Drăghici. Dacă au ştiut, au avut un mare curaj.

Faptul că n-au ştiut ne e arătat de inexistenţa unei alte străzi cu numele de 7 Noiembrie, ceea ce era obligatoriu în cel mai mic oraş. Mai târziu, activiştii ceauşişti au aflat adevărul. Dar naţionalismul marelui cârmaci le-a permis să păstreze numele străzii până azi. În copilăria mea, actuala stradă Mihai Eminescu se chema, până la fosta Baie Comunală, Nicoară Prăjescu, după numele boierului care de fapt a refăcut biserica Sf. Nicolae, reparată din nou în comunism, cu aprobare specială pentru tabla de cupru de la tovarăşul prim-vicepreşedinte Ion Siminiceanu. Dar cineva a şters numele fostului boier exact după revoluţia culturală din 1971. Să revin la strada 6 Noiembrie, unde a locuit deci câţiva ani Ene Ţurcanu, până după 1966, când încă negenialul şi marele cârmaci, stejarul din Scorniceşti Nicolae Ceauşescu l-a luat la Bucureşti. După câtva timp l-a pensionat, fiind considerat un bătrân bolşevic depăşit de revoluţiile pe care le pregătea secretarul general al PCR.

Ignoranţa multor activişti bolşevici din anii 1950 a dus la păstrarea unor valori, a unor norme venite din capitalism. Dar existau şi activişti semidocţi imprevizibili. Lângă fosta biserică evanghelică a germanilor de la ieşirea din Iţcani erau fosta Casă Germană (şcoală), sediu atunci al raionului de partid Suceava, iar tot alături era sediul Gostatului, un fel de fermă agricolă comunistă de stat, cu mult pământ şi multe animale.  Într-o zi, acel activist căruia i-am uitat numele a mers la Gostat şi le-a cerut ing. Alecu Fediuc, maistrului Temistocle Milici şi viitorului meu socru, Adolf Ast, să pregătească un tractor cu un lanţ lung şi să caute oameni care să se caţăre pe biserică şi să lege cu lanţul turla pentru ca s-o dărâme. „E prea înaltă”, a spus activistul, cu înjurăturile ateiste de rigoare, „daţi-o jos!”. Cei trei i-au explicat îndelung că operaţiunea nu se poate face decât din stradă şi pot fi accidente. Trebuia să vină şi miliţia. După alte salve de înjurături, activistul a abandonat această operaţiune. Mai târziu a fost promovat la regiune. Biserica a fost preluată prin 1980 de ortodocşi şi funcţionează şi astăzi. Cam aşa conduceau atunci bolşevicii construirea socialismului şi distrugerea tuturor rămăşiţelor retrograde ale capitalismului.

Ioan Pînzar