Doi tineri au murit înecaţi în iazul Lipoveni în timp ce se aflau într-o zonă adâncă, cu o barcă. Tragedia s-a petrecut ieri seară, în jurul orei 20.00, martorii relatând că cei doi au sărit din barcă pentru a înota şi nu au mai reuşit să iasă la suprafaţă.
Conform primelor informaţii pe care le-am obţinut, cei doi tineri dispăruţi sunt Adi Şerbiuc, în vârstă de 31 de ani şi Vasile Seserman, de 25 ani, ambii din Suceava.
Cei doi se aflau pe malul iazului cu mai mulţi membri ai familiei iar la un moment dat au intrat în apă pentru a se plimba cu o barcă pneumatică. Mai mulţi martori au povestit că după ce tinerii au sărit în apă şi au început să înoate vremea s-a înrăutăţit brusc şi a început să bată vântul, îndepărtând barca de ei şi ducând-o înspre mal. La scurt timp cei doi au început să strige disperaţi după ajutor, iar un grup de tineri de pe mal a încercat să-i ajute. Aceştia s-au urcat în barca pneumatică şi s-au îndreptat spre cei doi, relatând că ambii au dispărut sub ape când mai aveau puţin ca să ajungă la ei.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD şi pompierii de la Detaşamentul Suceava, care au început să-i caute pe cei doi cu o barcă pneumatică pentru astfel de intervenţii. Aseară, la închiderea ediţiei, căutările continuau fără rezultat.
La faţa locului a ajuns şi o doua barcă pneumatică a Detaşamentului de Pompieri Suceava, iar operaţiunile urmau a fi sistate până în această dimineaţă.
Această tragedie vine după ce vinerea trecută o fetiţă în vârstă de 14 ani a murit înecată într-un iaz din comuna Burla, în timp ce se răcorea de arşiţa soarelui alături de fraţii ei. Micuţa îşi ajutase tatăl la strâns fânul pe un ogor iar la un moment dat s-a dus la un iaz din apropiere, în curs de amenajare.
Fetiţa a intrat în apă, lângă mal, pentru a se răcori, iar la un moment dat frăţiorii acesteia şi-au alertat tatăl că sora lor a căzut în apă.
Din păcate, minora de 14 ani a fost scoasă moartă din apă chiar de către tatăl său.
(26 iun 2012, 15:15:39