Începutul acestei săptămâni a însemnat startul unei perioade cu temperaturi deosebit de ridicate pentru zona Rădăuţi. Cunoscut ca un pol la frigului, municipiul Rădăuţi a înregistrat, de luni până miercuri, temperaturi în jurul a 30 de grade Celsius: luni - 29,6 grade, marţi - 31,5 grade, iar ieri peste 32 de grade Celsius. Maxima lunii iunie a fost înregistrată în anul 1972, 34 de grade Celsius, iar maxima absolută la Rădăuţi a fost în luna mai 1958, 37,7 grade Celsius.
Turiştii care au intrat, în ultimele zile, pe poarta Parcului Zoo din municipiu au fost surprinşi de imaginea animalelor care, la prima vedere, păreau că luptă pentru supravieţuire. Vina aparţine temperaturilor neobişnuit de ridicate pentru această zonă, ceea ce a determinat adoptarea unor măsuri speciale pentru „chiriaşii” din grădina zoologică. Administratorul parcului Zoo Rădăuţi, Angela Olenici, a declarat: „Am decis unele măsuri speciale de hrănire, îngrijire şi întreţinere pentru cele aproape o sută de animale din parc. Cea mai mare atenţie o acordăm urşilor, animale ce suportă greu temperaturile ridicate. Cuştile sunt udate cu atenţie la fiecare trei-patru ore, pentru că la animale, în această situaţie, există pericolul producerii de pneumonii, în cazul în care intră sub jetul de apă rece. Acum este o perioadă mai dificilă pentru noi, perioadă pe care sper să o trecem cu bine”.