Elevii jandarmi de la Şcoala Militară de Subofiţeri Fălticeni absolvenţi ai promoţiei 2011 au fost repartizaţi pe posturi ieri, în cadrul unei ceremonii de absolvire, cazul lor fiind unul deosebit, al unei generaţii greu încercate ce a trebuit să aştepte un loc de muncă un an de zile, după ce anul trecut Jandarmeria Română nu a încadrat absolvenţi ai şcolilor de profil.
După cum a informat căpitanul Irina Airinei, purtătorul de cuvânt al Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, cei 145 de absolvenţi ai promoţiei 2011 au susţinut examenul de absolvire care a constat în probe practice, scrise şi orale în perioada 11-16 iunie, pentru ca ieri, pe 17 iunie, să fie organizată ceremonia de absolvire şi de acordare a gradului de sergent major întregii promoţii.
Repartizaţi la unităţile Jandarmeriei Române
Tot ieri, subofiţerii au fost repartizaţi în sistem video-conferinţă la unităţile Jandarmeriei Române în funcţie de media de absolvire şi cea din anii de studiu, ei urmând a începe efectiv munca peste două zile.
În prezenţa unui numeros public format în majoritate din rude şi prieteni ai absolvenţilor, festivitatea a debutat cu prezentarea onorului de către colonelul dr. Ovidiu Vasilică, împuternicit prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române şi şef al Statului Major. A urmat apoi cuvântul comandantului şcolii militare de la Fălticeni, colonelul Laurenţiu Hopu, care le-a mulţumit tuturor celor care au contribuit la formarea promoţiei 2011 de subofiţeri jandarmi şi le-a urat tinerilor succes în activitate.
Defilare în aplauzele întregii asistenţe
De asemenea, colonelul Mihai Munteanu, şeful Biroului Planificare Metodică şi Informare Documentare din cadrul şcolii, a dat citire ordinului de acordare a gradului de sergent major şi de numire a şefului de promoţie, seria 2009-2011.
Printre oficialităţile prezente care au luat cuvântul s-au numărat şi prefectul Sucevei, Florin Sinescu, şi deputatul Cătălin Nechifor, proaspăt ales preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea batalionului de absolvenţi în aplauzele oficialităţilor şi a întregii asistenţe.
În momentul de faţă, în ţară există doar două şcoli militare care pregătesc subofiţeri jandarmi, cea de la Fălticeni şi una la Drăgăşani.
Din cauza reducerilor bugetare, pentru acest an cifra de şcolarizare a Şcolii Militare de Subofiţeri Fălticeni cuprinde doar 50 de locuri, faţă de 150 în anii precedenţi.