Un poliţist rutier a fost lăsat fără permis de conducere pentru o perioadă de 60 de zile după ce, aflat în misiune la volanul unei autoutilitare a Biroului Poliţiei Rutiere, a provocat o tamponare într-o intersecţie din municipiul Suceava. Evenimentul rutier s-a petrecut săptămâna trecută, în noaptea de 8 spre 9 iunie, la aproximativ jumătate de oră după miezul nopţii, în intersecţia din faţa Bibliotecii Bucovinei.
Poliţistul, găsit vinovat pentru că a pornit doar luminile, nu şi sirenele
La volanul autospecialei de poliţie, o autoutilitară tip microbuz marca LDV, se afla agentul-şef Sorin Voroniuc. Acesta venea de la un accident rutier şi se îndrepta spre Spitalul Judeţean Suceava, unde ducea un şofer la recoltare de probe biologice.
Cu semnalele luminoase pornite, agentul de la volan, care se deplasa pe direcţia Centru - Spital, a ajuns la intersecţia din faţa Bibliotecii, unde, pe ambele benzi, erau maşini care staţionau la semafor. Conform anchetei colegilor săi de la Serviciul Rutier, acesta a depăşit maşinile din faţă prin dreapta, pe banda care asigură virajul pe strada Mitropoliei, spre Prefectură, pătrunzând în intersecţie şi intrând în coliziune cu un autoturism Mercedes condus de Răzvan Ilie Florea, în vârstă de 20 de ani, fiul patronului de la firma Florconstruct SRL. Acesta din urmă, aflat pe strada Mitropoliei, dinspre Prefectură, se pregătea să intre în intersecţie pe culoarea verde a semaforului, pentru a-şi continua drumul înainte, spre Uzină.
Deşi în mod normal maşina de Poliţie aflată în misiune are prioritate în intersecţie, cazul de faţă a fost o excepţie, asta pentru că agentul de la volan avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice, care să-i avertizeze sonor pe ceilalţi şoferi.
Sancţionat pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea la trecere
Subcomisarul Petrică Jucan, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, a precizat: „Conform prevederilor legale, agentul de la volan trebuia să pătrundă în intersecţie cu ambele semnale în funcţiune, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, acesta a fost sancţionat pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere la semafor, contravenţie prevăzută de articolul 101, aliniatul 3, litera a, din OUG 195/2002, şi pedepsită cu amendă şi suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile”.
Accidentul nu are nici un fel de consecinţe penale pentru poliţist în condiţiile în care a fost vorba doar de o tamponare, existând pagube materiale, dar nu şi victime.
Biroul de Presă al IPJ Suceava a „omis” să prezinte evenimentul
Chiar dacă evenimentul rutier în sine a fost unul uşor, fără consecinţe grave, suspiciuni au apărut după ce Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava nu a mediatizat acest caz.
Deşi este vorba într-adevăr de o tamponare, un eveniment rutier în care este implicată o maşină a poliţiei, aflată în misiune, nu ar trebui omis în nici un fel, în caz contrar, aşa cum s-a întâmplat şi de data aceasta, putând apărea suspiciuni legate de ceea ce s-a întâmplat în realitate la faţa locului.
(15 iun 2012, 11:13:52