Doi cetăţeni pakistanezi au fost depistaţi în cursul zilei de marţi muncind la negru la un atelier de dezmembrări auto de la ieşirea din Şcheia.
Raja Ullah, de 21 de ani, şi Mohsim Rehman, de 24 de ani, au fost preluaţi de autorităţile Biroului pentru Străini Suceava, constatându-se că aceştia se află ilegal pe teritoriul României. Cei doi au fost amprentaţi, fotografiaţi şi li s-au făcut documente de îndepărtare de pe teritoriul României, în vederea escortării şi luării în custodie la Centrul de Cazare Otopeni, de unde urmează să fie repatriaţi în Pakistan.
Potrivit statisticilor, în 2011 au fost returnaţi forţat de pe teritoriul României nu mai puţin de 412 cetăţeni străini, cei mai mulţi fiind din Moldova, Turcia, Algeria, Tunisia şi Afganistan, China, Maroc, Nepal etc.