O minoră în vârstă de 13 ani a ajuns în grija statului după ce a fost agresată fizic şi verbal în repetate rânduri de părinţii alcoolici.
Plasamentul în regim de urgenţă a fost instituit pentru adolescentă de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, după ce instituţia de protecţie socială a monitorizat mai mult timp familia tinerei.
Purtătorul de cuvânt al Protecţiei Copilului Suceava, Liviana Enea, ne-a spus că „a fost necesară în repetate rânduri intervenţia organelor de poliţie, pentru că atât mama adolescentei, cât şi concubinul acesteia, pe fondul consumului de alcool, deveneau agresivi fizic şi verbal cu minora, motiv pentru care adolescenta şi-a dorit să nu mai rămână acasă, alături de mamă, şi a cerut sprijinul instituţiei noastre”.
În perioada aprilie-mai, DGASPC Suceava a sesizat instanţa judecătorească cu propunerea de instituire a plasamentului în regim de urgenţă în cazul a patru copii.
Dintre aceştia, trei sunt fraţi, cu vârstele cuprinse între 12 şi 16 ani, minori care au fost aduşi de autorităţile locale (primărie şi poliţie) în Centrul de primire minori în regim de urgenţă Suceava, deoarece au plecat de la locuinţa lor, fiind identificaţi pe raza altor localităţi de domiciliu. Copiii abandonaseră şcoala, iar bunica care i-a crescut nu se mai putea ocupa de îngrijirea şi educaţia lor şi nici nu dispunea de venituri suficiente pentru a le asigura nepoţilor cele necesare.
În această situaţie, Protecţia Copilului Suceava a intervenit pentru a le oferi o viaţă mai bună minorilor ai căror părinţi i-au abandonat.