Un brad din parcul de lângă Curtea Domnească, în centrul Sucevei, situat lângă trotuar, în apropiere de Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, a fost incendiat ieri în plină zi, flăcările fiind la un pas de a se extinde şi la ceilalţi copaci.
Pompierii au fost chemaţi la faţa locului printr-un apel la numărul de urgenţe 112, însă până la sosirea acestora un reporter TV aflat întâmplător în zonă a reuşit să stingă flăcările cu ajutorul unui stingător.
Aparent banală, această incendiere putea avea consecinţe grave, flăcări care au lăsat în urmă dezastru plecând de la arderi mult mai nesemnificative.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj de poliţie, însă autorul incendierii nu a fost depistat.
La faţa locului s-a constatat că focul a plecat din partea superioară a bradului, ceea ce a dus la concluzia că arderea a fost provocată intenţionat.