Aproximativ 200 de litri de motorină au fost furaţi din rezervorul unui tir parcat în curtea unei societăţi din Vereşti, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Furtul s-a comis în noaptea de joi spre vineri, iar potrivit administratorului societăţii, joi seară, la plecare, a închis poarta de acces cu un lacăt.
A doua zi dimineaţă, când s-a întors, a găsit gardul din plasă de sârmă tăiat, iar rezervorul tirului gol.
„În cauză se efectuează cercetări faţă de autori necunoscuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, precizează poliţia.