Aproape 575.000 de suceveni sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege primarii, preşedintele Consiliului Judeţean, consilierii locali şi consilierii judeţeni. Secţiile de votare se vor deschide la ora 7:00 şi se vor închide la ora 21:00.
Potrivit prefectului judeţului Suceava, Florin Sinescu, în copiile de pe listele electorale permanente sunt înscrişi 574.901 alegători suceveni. La aceştia se mai adaugă 385 de cetăţeni ai Uniunii Europene, care au reşedinţa în 52 de localităţi ale judeţului, aceştia fiind înscrişi în copiile de pe listele electorale complementare. Florin Sinescu a mai spus că 419 suceveni nu vor putea vota, ca urmare a lipsirii acestora de drepturile electorale.
Prefectul a precizat că duminică, 10 iunie 2012, sucevenii vor vota pentru 114 mandate de primar, 1.528 de mandate de consilieri locali, un mandat de preşedinte de Consiliu Judeţean şi 36 de mandate pentru consilieri judeţeni.
Sinescu a adăugat că pentru judeţul Suceava au fost tipărite 2.556.600 de buletine de vot, în 230 de modele, din care câte 114 pentru alegerea primarilor şi consilierilor locali, un model pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean şi un model pentru alegerea consilierilor judeţeni. Astfel, atunci când se vor prezenta la urne, sucevenii vor primi patru buletine de vot, unul pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean, unul pentru funcţia de primar, unul pentru Consiliul Judeţean şi unul pentru Consiliul Local.
În judeţul Suceava sunt 538 de secţii de votare
Florin Sinescu a mai spus că în judeţul Suceava sunt constituite 538 de secţii de votare, din care 119 secţii sunt în municipii, 68 de secţii în oraşe şi 351 în comune.
Pentru prima dată, alegerea primarilor se va face într-un singur tur de scrutin, cel de-al doilea tur de scrutin urmând a se desfăşura doar în caz de balotaj, adică de egalitate la numărul de voturi după primul tur de scrutin.
„Organizarea cu corectitudine a alegerilor a fost şi este obiectivul nostru principal. Este menirea Instituţiei Prefectului şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor să ducă la bun sfârşit procesul electoral conform legii. Solicit preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare să colaboreze cât se poate de bine cu cei ai birourilor de circumscripţii, pentru rezolvarea în timp util a oricărei probleme care poate apărea în desfăşurarea procesului electoral. Jandarmii, poliţiştii, poliţiştii de frontieră şi personalul din cadrul ISU care vor asigura, potrivit legii, paza secţiilor de votare şi desfăşurarea în bune condiţii a întregului proces electoral trebuie să intervină prompt în vederea sancţionării celor care nu respectă legislaţia electorală în vigoare”, a spus Florin Sinescu.
( 9 iun 2012, 11:13:54
Asta suntem fiindcă asta am fost … ne schimbăm ?
Fairplay’ul nu l-am înţeles ( d’aia pare “demodat” )
(tot d-aia)decât să ne-ncărcăm memoria mai bine uităm
Cvasiabsentul cetăţean (prezent doar în statistici )
Va vota-n curând ..pentru viitorul alor lui
Are-n faţă oameni serioşi,mârlani şi caricaturistici
Dar .. va trebui să-i murdărească faţa doar “alesului”
Sunt “poze” cu oameni ascunşi,crochipuri în şotron
Poze ascunse după nume,sigle şi patrulatere
“poze” pe care să le alcătuieşti TU-ntr’un viitor bastion
POZE PE CARE TU LE VEI PUNE .. LA PUTERE