Fly Dance Club Suceava, sub îndrumarea instructorului de dans Dorin Mârnea, a urcat pe podiumul Campionatului Naţional de Dans Sportiv, desfăşurat, în perioada 2 - 3 iunie, la Constanţa, prin perechea Iustin Ioan Mureş şi Bianca Elena Palaghiciuc, care a obţinut locul II, dansatorii devenind vicecampioni naţionali la clasa E, 14-15 ani.
Iustin Mureş este elev la Şcoala Generala Nr. 3 Suceava, iar Bianca Palaghiciuc este elevă la Şcoala Generala Nr. 4 Suceava.
Nu este prima dată când Bianca cucereşte publicul şi juriul. Acum doi ani, Bianca Elena Palaghiciuc a obţinut primul trofeu din cariera ei, la Cupa „Floris“, de la Bistriţa. Împreună cu partenerul ei de atunci, Robert Catargiu, Bianca a impresionat juriul cu mişcările spectaculoase de cha-cha.
Premiul din această lună, de la Constanţa, se adaugă la celelalte două premii întâi şi locul opt la un campionat naţional, desfăşurat la Iaşi, în 2010. Bianca dansează pe ritmuri de salsa, cha-cha şi tango de cinci ani şi a participat la mai multe competiţii la nivel naţional. Vicecampionii naţionali la clasa E, 14-15 ani, Iustin şi Bianca, dansează împreună de un an. Ambii suntfiri foarte active. Nu stau nici o clipă locului. Merg la şcoală, fac antrenamente, iar când au timp liber ies afară cu prietenii cu rolele sau bicicleta. Cei doi parteneri îmbină armonios şcoala cu dansul şi îşi doresc să adune împreună cât mai multe cupe pe ringul de dans.
( 8 iun 2012, 11:57:11
Cu munca ( personala ) a tuturor sportivilor ne mandrim noi toti! Dar numai ei stiu cate ore , zile sau chiar ani de truda le trebuie pentru un rezultat care ne fac mandri de ei.
Succes si... la mai mare!