Un şofer în vârstă de 76 de ani, care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers în condiţii de deplasare foarte grele, în timpul unei ploi torenţiale, a provocat un grav accident, în urma căruia el şi încă trei oameni care îl însoţeau în maşină au fost răniţi. Evenimentul rutier s-a petrecut marţi, în jurul orei 13.00, pe DN 17, în comuna Stroieşti.
Conform anchetei poliţiei, Dumitru I., şoferul de 76 de ani, domiciliat în municipiul Suceava, nu a adaptat viteza la carosabilul alunecos şi la vizibilitatea extrem de redusă, cauzată de o ploaie torenţială, derapând şi intrând în coliziune cu un podeţ de pe partea dreaptă a drumului, pe sensul său de mers.
În urma impactului violent, patru ocupanţi ai maşinii au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Suceava. Doi dintre răniţi, un bărbat de 44 de ani şi unul de 62 de ani, pasageri în maşină, au fost diagnosticaţi cu leziuni grave, în timp ce şoferul şi soţia acestuia au scăpat cu răni mai uşoare.
Poliţia precizează că şoferul în vârstă de 76 de ani a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.