O tânără în vârstă de 22 de ani a reclamat la poliţie că a fost violată de fostul său concubin, conform victimei individul trăgând-o cu forţa din căruţa cu care se deplasa şi obligând-o să facă sex pe câmpul de la marginea drumului. Poliţia a demarat o anchetă, după examinarea medico-legală a victimei rezultând că fapta se confirmă.
Luni seară, în jurul orei 18.30, Angela S., în vârstă de 22 de ani, din comuna Preuteşti, a sunat la 112 şi a cerut sprijinul poliţiei, anunţând că a fost violată de fostul său concubin, Vasile Pâslaru, de 23 de ani, consătean.
Conform anchetei poliţiei, luni seară, în jurul orei 18.00, victima se deplasa cu o căruţă, dinspre Preuteşti spre Basarab, la un moment dat fiind ajunsă din urmă de o altă căruţă, în care se afla fostul iubit. Tânăra a apucat să-şi sune mama şi să-i spună că a fost acostată de fostul concubin, după care individul i-ar fi luat telefonul mobil şi apoi a tras-o pe câmpul din apropierea drumului, unde a întreţinut raport sexual normal cu aceasta.
Tânăra de 22 de ani le-a declarat anchetatorilor că a întrerupt de o bucată de vreme relaţia cu agresorul, iar acesta a vrut să se răzbune.
După comiterea faptei, suspectul a dispărut de la domiciliu, fiind găsit în cursul zilei de ieri. El va fi cercetat pentru comiterea infracţiunilor de viol şi furt calificat.
( 6 iun 2012, 12:18:55