Un puternic incendiu a produs pagube în două gospodării din satul Slătioara, comuna Stulpicani, în cazul uneia dintre familii flăcările transformând în scrum aproape totul. Focul a izbucnit luni, în jurul orei 15.20, la gospodăria lui Vasile Ş., la faţa locului intervenind pompieri de la Garda de Intervenţie Gura Humorului şi Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc şi lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Stulpicani.
La sosirea pompierilor ardeau deja casa şi adăpostul de animale, flăcările ajungând şi la gospodăria învecinată, proprietatea localnicei Elena L.
Focul a fost stins în totalitate în jurul orei 19.00.
În cazul primei gospodării, au ars casa, adăpostul de animale, circa o tonă de fân, mobilier şi numeroase bunuri din interiorul locuinţei. În cazul vecinei proprietarului de la care a plecat incendiul, au ars adăpostul de animale şi jumătate de tonă de fân.
Din primele cercetări ale pompierilor rezultă că incendiul a izbucnit prin efect termic, după supraîncălzirea unui conductor electric defect.