La Centrul de Plasament de Tip Familial “Colţ Alb” se desfăşoară astăzi, la ora 13:00, festivitatea de premiere a celor mai merituoşi elevi participanţi la proiectul “Ajutor la teme”.
Proiectula avut ca beneficiari 48 de copii şi tineri instituţionalizaţi
Proiectul „Ajutor la teme”,derulat pentru al doilea an consecutiv de Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava în colaborare cu Centrul de Plasament „Speranţa”,
având ca parteneriDirecţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava şi instituţii şcolare din municipiul Suceava: Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 10, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, a avut ca beneficiari,pe perioada octombrie 2011 - mai 2012, 48 de copii şi tineri instituţionalizaţi din două centre de plasament din municipiul Suceava, „Speranţa” şi „Colţ Alb”.
Prin acordarea unor meditaţii săptămânale la 11 materii şcolare, asigurate de profesori, studenţi şi elevi voluntari, s-a urmărit îmbunătăţirea situaţiei lor şcolare, reducerea diferenţelor de şanse faţă de colegii lor, proveniţi din familii normal constituite, dar şi ridicarea gradului de încredere în forţele proprii şi stimularea potenţialului intelectual.
S-au acordat aproximativ 1.400 de ore de meditaţii
Cei 71 de voluntari participanţi la proiect sunt profesori din unităţile şcolare menţionate, dar şi de la Grupul Şcolar Dumbrăveni, Şcoala cu clasele I-VIII din Bălăceana, Şcoala cu clasele I-VIII din Poieni, studenţi şi colege (cu pregătire adecvată) de la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”.
Monitorizarea proiectului s-a făcut săptămânal de coordonatoarea proiectului, Nicoleta Tipa, împreună cu şefa Complexului Protecţie de Tip Rezidenţial Suceava, Lucia Ştefan şi Oana Huţanu, de la CP “Speranţa”.
În decursul celor 24 de săptămâni de desfăşurare a proiectului s-au acordat aproximativ 1.400 de ore de meditaţii.
La evaluarea finală se va urmări situaţia şcolară, iar copiii care înregistrează cel mai mare progres la şcoală, răsplătind astfel eforturile profesorilor voluntari şi ale organizatorilor, vor fi premiaţi de Biblioteca Bucovinei.
Proiectul vizează rezultate pe termen lung, educaţia fiind pentru orice copil punctul de plecare în realizarea socio-profesională ca adult. Un mic ajutor, venit la momentul potrivit, poate schimba viaţa unui om. Din acest motiv, cu sprijinul profesorilor, proiectul „Ajutor la teme” va continua şi în anii următori.